Unul dintre alimentele preferate ale românilor aproape că și-a dublat valoarea în ultimul an, în timp ce salariul minim pe economie nu a crescut în același ritm. Mititeii au devenit dintr-un aliment savuros, într-un indice cu ajutorul căruia se măsoară puterea de cumpărare.
Potrivit observatornews.ro, în urmă cu doi ani, cu salariul minim pe economie, în valoare de 1300 de lei, se putea cumpăra 449 de mici. În prezent, cu un venit minim care depășește cu puțin 1800 de lei se pot achiziționa 372 de lei.
Managerul terasei din Piața Obor, Adrian Rebenciuc, sper că odată cu venirea primăverii numărul clienților să crească. Iarna și scumpirile i-au redus consistent încasările. Însă, chiar și în aceste condiții managerul vinde între 1500 și 2000 de mici zilnic.
Puterea de cumpărare a românilor a scăzut drastic
”1.500-2.000, depinde de zile. Socoteala din târg nu se potriveşte cu aia de acasă. Inclusiv la bani, cu salariul minim” a declarat pentru observator Adrian Rebenciuc.
Adrian Negrescu analist economic a explicat faptul că ”Micul românesc a ajuns un fel de delicatesă din punct de vedere financiar. Mulţi români nu-şi mai permit să cumpere tradiţionalii 2 sau 3 mici pe care îi cumpărau acum 2 ani cu nici 10 lei”.
Mâncărurile cu specific național sunt utilizate în mai multe state pentru analiza economică. The Economist a inventat indexul Big Mac în anul 1986, un ghid bazat pe paritatea puterii de cumpărare. Nu doar mici s-au scumpit în ultima perioadă, de exemplu prețul unui burger a crescut cu aproape 40% în toate restaurantele din lume.
Elvețienii plătesc cel mai mult pentru un burger, în timp ce în Statele Unite și Europa se plătește între 4-5 dolari. Românii plătesc pentru un burger 2,2 dolari. Aceeași situație o găsim și în cazul pizzei Margherita care a dat numele unui alt indice. Prețul acestui produs italian a crescut în ultimele 12 luni cu 30%.
Patronii restaurantelor se plângeau încă de anul trecut de faptul că au plătit mai mult pentru materia primă și energia necesară pentru procesul de fabricare.
Prețurile au crescut chiar și cu 60%
”Costurile de producție au crescut foarte mult, au trecut de 50-60% lejer. Dar asta este. Ce să facem? Am avut o perioadă de o lună, o lună și jumătate de când a început războiul, în care cărbunii efectiv nu se mai găseau pentru ca 90% din importuri se făceau din Ucraina”, a declatat Adrian Rebenciuc petru euronews.ro
Aceeași părere o are și Daniel Van der Veken, bucătar șef la restaurantul Cocoșatul Băneasa, o altă locație care este recunoscută pentru micii gustosi ”„Materia primă a crescut foarte mult, nu putem face față, gazul a crescut, cărbunele a crescut, curentul a crescut”.
Situația este similară și în cazul hamsiilor, acestea se comercializat astă vară pe malul Mării Negre între opt și 12 lei, în condițiile în care prețul acestora a fost în 2021 de șase lei. Hamsia românească se găsește extrem de greu, iar cea importată din Grecia este mult mai scumpă.