Infofinanciar > Info > Centrala de la Cernavodă, deconectată automat din cauza unor avarii
Info

Centrala de la Cernavodă, deconectată automat din cauza unor avarii

Centrala de la Cernavodă, deconectată automat din cauza unor avarii
Sursă foto: Nuclearelectrica

Potrivit Nuclearelectrica, o avarie în partea clasică a Unității 1 a Centralei de la Cernavodă a deconectat automat unitatea de la Sistemul Energetic Național, fără an afecta partea nucleară. „Deconectarea automată a Unităţii 1 precum şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător”, a arătat sursa citată.

„Specialiştii CNE Cernavodă investigheaza cauza care a condus la deconectarea automată a Unităţii 1 de la SEN. Deconectarea automată a Unităţii 1 s-a produs în condiţii de siguranţă, toate sistemele unităţii funcţionând şi răspunzând conform proiectului îin astfel de situatii. În perioada următoare se vor efectua lucrări de remediere în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă, aplicabile în aceste situaţii. Deconectarea automată a Unităţii 1 precum şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător”, a arătat sursa citată, potrivit News.ro.