Fostul ministru al Proiectelor Europene, actual ministru al Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat în seara de joi că în următoarea săptămână ar urma să fie emis avizul pentru Cererea de plată nr. 2 din PNRR. Potrivit ultimelor termene stabilite de către Comisia Europeană, termenul pentru îndeplinirea ultimelor două jaloane va fi respectat.
„Din informaţiile pe care le am, săptămâna viitoare va fi emis avizul pentru cererea de plată numărul 2”, a declarat Marcel Boloș întrebat despre Cererea de plată din PNRR.
Cu toate că există o perioadă în care România este suspendată în acest caz, bugetul de stat nu va suferii pierderile din PNRR, astfel din finanțările de 140 de milioane de euro nu vor fi pierdute, din cele 2,8 miliarde de euro.
Banii nu vor fi pierduți
„Am spus că este o perioadă în care ne suspendă, nu pierdem cele 140 de milioane de euro, din 2,8 miliarde de euro. Abia îi aşteptăm la Ministerul Finanţelor şi, sigur, că termenul de 6 luni cât va fi fixat de Comisia Europeană să ducem la bun sfârşit măsurile prevăzute în cele 2 jaloane îl vorm respecta”, a mai declarat ministrul.
În același timp, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a explicat că, în data de 18 aprilie a anului curent, România a finalizat o nouă etapă a dialogului cu Comisia Europeană în ceea ce privește plata celei de-a doua etapă din plata din Planul Național de Redresare și Reziliență, care va avea o valoare totală de 2,81 miliarde de euro.
În ciuda faptului că două jaloane din PNRR sunt considerate neîndeplinite, țara noastră a pregătit un nou plan pentru a reuși să atingă acesta, și să obțină banii aferenți, însă ulterior.
Cum arată componența noului Guvern
Ieri, noul prim-ministru al României, Ion-Marcel Ciolacu a anunțat și noua componență a Guvernului, realizat după rotativa guvernamentală. Marian Neacșu, din componența partidului PSD va ocupa locul de vice prim-ministru.
În plus, Marian-Cătălin Predoiu va fi în fruntea Ministerelor Afacerilor Interne, Marcel Boloș este noul ministru al Finanțelor și Sorin Grindeanu va ocupa poziția de șef al Ministerului Transporturilor.
Gabriela Firea va rămâne ministra Familiei, a Tineretului și Egalității de Șanse, Alina Gorghiu este ministra Justiției, și Anghel Tîlvar din compoziția PSD va fi ministrul Apărării Naționale.
Ministrul Economiei, Antreprenorialului și Turismului va fi pentru următorul an și jumătate Ștefan Oprea, Adrian Câciu rămâne și el în componența Guvernului, pe postul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, iar Adrian Veștea va îndeplini rolurile ministrului Dezvoltării, Lucrătorilor Publice și Administrației.
În final, în noua componență a Guvernului, Florin Barbu va fi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Sebastian Burduja va fi ministrul Energiei, Marius Budăi rămâne și el în Guvern , însă pe postul de ministru al Muncii și Solidarității sociale, Bogdan Ivan ocupă locul de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, iar Mircea Fechet va fi ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, potrivit HotNews.
Coaliția PSD-PNL a fost din nou apreciată de președintele Klaus Iohannis, care a spus că prima parte a mandatului său a fost marcată de „seriozitate, stabilitate, siguranță, eficiență și eficacitate”, în momentul depunerii jurământului de către Marcel Ciolacu și membrii Guvernului pe care îl va conduce în următoarele 18 luni.