În timp ce producătorii și furnizorii de automobile pariază mult pe cererea viitoare de vehicule electrice, încetinirea globală a cererii pe termen scurt provoacă daune. Aici sunt incluse și falimente, oferte publice inițiale abandonate și reduceri de producție.
Investițiile în dezvoltarea capacităților și a tehnologiilor au depășit cererea reală de vehicule electrice. Ceea ce a sporit presiunea asupra companiilor de a reduce costurile.
„Este adevărat. Ritmul de creștere a cererii mașinilor electrice a încetinit. Ceea ce a creat o anumită incertitudine. Vom construi în funcție de cerere”, a declarat marți directorul general al General Motors, Mary Barra.
Anterior, GM a redus obiectivele de producție de vehicule electrice din cauza încetinirii cererii. Dar Barra le-a spus analiștilor că GM este „încurajată” de previziunile din industrie, potrivit cărora vânzările de vehicule electrice în Statele Unite ar urma să crească cu cel puțin 10% în acest an, de la aproximativ 7% în 2023, transmite reuters.com