Infofinanciar > Info > Cetățenii Republicii Moldova își aleg președintele. Unde se poate vota în România?
Info

Cetățenii Republicii Moldova își aleg președintele. Unde se poate vota în România?

Republica Moldova (sursă foto: profit.ro)
Sursa foto: Arhiva companiei

Duminică, 20 octombrie 2024, cetățenii Republicii Moldova sunt așteptați la urne pentru a-și alege președintele.

Odată cu alegerile, este organizat și un referendum unde cetățenii vor răspunde la următoarea întrebare: „Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”

Acesta este al cincilea referendum organizat de la independența Republicii Moldova și al doilea care propune modificarea Constituției. De asemenea, este primul referendum organizat care va avea loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale.

În România, vor fi deschise mai multe secții de votare. În București, de pildă, vor fi două secții de vot deschise. Una va fi deschisă în incinta Autorităţii Electorale Permanente şi una în sediul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Vor exista câte două secții de votare și în Cluj și Iași. Cetățenii Republicii Moldova pot vota și în orașe precum Braşov, Sibiu, Craiova, Bacău, Constanţa, Oradea, Galaţi, Suceava şi Timişoara, informează Știrile PROTV.