Infofinanciar > Info > CFR Călători anunță întârzieri ale trenurilor din cauza caniculei. Ce trebuie să facă pasagerii
Info

CFR Călători anunță întârzieri ale trenurilor din cauza caniculei. Ce trebuie să facă pasagerii

CFR Călători anunță întârzieri ale trenurilor din cauza caniculei. Ce trebuie să facă pasagerii
sursa foto: arhiva companiei

CFR Călători anunță posibile întârzieri ale trenurilor din cauza caniculei. În unele cazuri, instalațiile de climatizare pot funcționa sub parametrii optimi. Pasagerii sunt sfătuiți să se hidrateze constant și să aibă o sticlă cu apă în bagaj. De asemenea, este recomandat să aibă la ei medicația necesară și să anunțe personalul de tren dacă se simt rău.

„CFR Călători informează că în perioada cu fenomene meteo extreme – val de căldură, caniculă şi disconfort termic ridicat, – pot apărea întârzieri în circulaţia trenurilor de călători generate de acestea. Temperaturile ridicate, instabilitatea atmosferică, incendiile de vegetaţie şi furtunile nu afectează doar România, ci întreaga Europă şi implicit transportul feroviar din acestea. Clima se schimbă, iar temperatura este mai ridicată decât cea pentru care a fost proiectat materialul rulant din România. Aceasta este o provocare cu care se confruntă atât România, cât şi ţările care trec prin aceleaşi schimbări climatice.”, precizează compania într-un comunicat, potrivit Digi24.

CFR Călători prioritizează siguranța pasagerilor. Se fac eforturi pentru menținerea în circulație a tuturor trenurilor dotate cu instalații de climatizare, au mai spus reprezentanții companiei.