Infofinanciar > Info > Angajații CFR anunță greva! Se va moderniza sistemul de transport feroviar?
Info

Angajații CFR anunță greva! Se va moderniza sistemul de transport feroviar?

INS: Românii circulă mai puțin cu trenul
Sursă foto: hotnres.ro

A fost anunțat faptul că CFR intră în grevă. Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane a anunțat că aceasta va avea loc peste două săptămâni.

Un comunicat a fost emis de liderii sindicali. Acesta arată că acțiunea are rolul de a atrage atenția asupra blocajului dialogului dintre membrii comunității feroviare și autorități. Aceștia precizează faptul că au respectat procesul legal pentru inițierea conflictului de muncă.

Probleme nerezolvate?

În acest context, în cadrul comunicatului este subliniat faptul că: „Din păcate, așa cum s-a întâmplat în fiecare guvernare care s-a angajat să rezolve problemele căii ferate, aflată, așa cum bine se știe, de ani și ani de zile, în moarte clinică, noi, ceferiștii, constatăm că agenda politicienilor care preiau managementul căii ferate nu corespunde cu lista de priorități formulată cu claritate și public de către lucrătorul feroviar”.

Conduși de Grigore Mare, liderii sindicatului au detaliat motivele care au stat la baza deciziei organizării grevei de avertisment.

Motivele pentru care CFR intră în grevă

În acest context, motivele din spatele grevei sunt:

-Absența aprobării bugetelor de venituri și cheltuieli pentru anul în curs. Acest lucru ar putea provoca un blocaj în întregul sector feroviar.

– Lipsa unei finanțări strategice și coerente pentru dezvoltarea căii ferate. Este obligatoriu un proiect național coordonat cu organismele europe și finanțat corespunzător, cu investiții de ordinul zecilor de miliarde de euro. Până în prezent, un astfel de proiect nu a fost pus în aplicare.

-Investițiile insuficiente în echipamente feroviare moderne și de calitate. Este dificil pentru călători să aibă încredere în sistemul feroviar. Este important ca politicienii din Ministerul Transporturilor să înțeleagă că excepțiile rare nu pot înlocui regula generală.

-Salarii inadecvate în industria feroviară, care nu sunt suficient de motivante pentru atragerea noilor generații în acest domeniu. Trebuie considerat și faptul că în condițiile actuale de salarizare și relația problematică dintre conducere și lucrători, companiile feroviare deținute de stat, având un rol strategic în economia națională, riscă să rămână fără personal. Deficitul acestora deja depășește 6.000 de angajați, iar numărul orelor suplimentare înregistrate este semnificativ.

– Probleme nerezolvate care au legătură cu Statutul personalului feroviar, lege adoptată de Parlamentul României, dar care nu a generat încă toate beneficiile pentru angajații din sector.

În acest context, în comunicat se mai precizează și că acestea sunt doar câteva dintre cele mai importante probleme care cauzează grevă de peste două săptămâni: „Iată câteva dintre cele mai importante probleme care rămân nerezolvate. Trebuie doar să mai amintim despre condițiile de muncă din gări, depouri, revizii de vagoane, linii sau instalații, fie vară sau iarnă, la temperaturi imposibile. Este important să mai precizăm că multe, prea multe din exigențele siguranței circulației feroviare cu care sunt operate transporturile pe calea ferată se rezolvă doar datorită priceperii și improvizațiilor inginerilor și lucrătorilor feroviari”, conform sursei stirileprotv.ro.