În anul 2021, s-au cheltuit aproximativ 1.882 miliarde de euro pentru pensii în UE. Sau 12,9% din PIB-ul Uniunii Europene.
România se află sub media UE, având în vedere că, în anul 2021, cheltuielile privind pensiile au constituit 8,8% din PIB.
În schimb, în Grecia, de exemplu, cheltuielile cu pensiile reprezintă 16,4% din PIB.
Potrivit datelor Eurostat, cheltuielile totale privind pensiile în UE s-au majorat cu 2,8% în 2021, față de anul 2020.
În Cipru, aproximativ 19% din populație primește pensie, fiind statul cu cel mai mic procent din UE. În Slovacia, în schimb, peste 30% din populație primesc cel puțin o pensie.
Media în UE pentru persoanele care primesc cel puțin o pensie este de 27,2%, potrivit Știrilor PROTV.