Infofinanciar > Info > Chesnoiu, înlocuit! Sorin Grindeanu este ministrul interimar al Agriculturii
Info

Chesnoiu, înlocuit! Sorin Grindeanu este ministrul interimar al Agriculturii

Grindeanu Sursa foto DCNews
Sursa foto: DCNews

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor va fi ministrul interimar al Agriculturii. Această decizie este luată după demisia lui Adrian Chesnoiu, conform unor surse.

Adrian Chesnoiu a anunțat joi că își dă demisia după ce acesta a fost acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu. A fost cerută ridicarea imunității pentru un dosar legat de trucarea unui concurs de angajare.

Comunicatul Adrian Chesnoiu:

„NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă! În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii: Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune! Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale. De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat! Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut!

Doamne ajută!”

Nicolae Ciucă aprobă demisia lui Chesnoiu

Nicolae Ciucă a aprobat fără echivoc demisia lui Chesnoiu din funcția de ministru al Agriculturii.

„Încă de la preluarea mandatului am convenit că la şase luni de zile se va desfăşura această activitate de evaluare a fiecărui ministru în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor sectoriale, conform portofoliului, stabilite prin programul de guvernare. În primul rând, trebuie să analizăm după reperele şi obiectivele stabilite prin programul de guvernare şi am convenit să nu se întâmple la şase luni, pentru că asta însemna să discutăm în luna iunie, când eram în plin proces de derulare a jaloanelor şi ţintelor pe trimestrul al II-lea. În felul acesta, am convenit în coaliţie ca această evaluare să se desfăşoare la finalul lunii iunie, când vor fi fost îndeplinite toate jaloanele şi ţintele şi în funcţie de aceasta să se ia şi decizia de evaluare a fiecărui ministru în parte.”, a declarat premierul în cadrul unui interviu difuzat de Radio Romînia Actualități, conform Agerpres.

Conform Executivului, Nicolae Ciucă a luat „act de anunțul demisie domnului Adrian Chesnoiu”.

„Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă a luat act de anunțul demisiei domnului Adrian Chesnoiu din funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Guvernul Romîniei își menține angajamentele de a asigura standardele de integritate și profesionalism necesare bunei funcționări a Executivului.”

PSD a anunțat că va vota pentru ridicarea aimunității fostului ministrul al Agriculturii.

„Cu privire la comunicarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care se solicită ridicarea imunităţii parlamentare pentru ministrul Adrian Chesnoiu, facem următoarele precizări: Aşa cum a anunţat deja, ministrul Adrian Chesnoiu doreşte ca instituţiile abilitate să facă cercetările necesare pentru eliminarea oricăror suspiciuni cu privire la activitatea sa. În acest sens, domnul Chesnoiu solicită „tuturor deputaţilor din toate partidele vot pentru ridicarea imunităţii parlamentare”.