Infofinanciar > Lumea la zi > China blochează spațiul aerian al Taiwanului! Companiile aeriene, înștiințate oficial de Beijing
Lumea la zi

China blochează spațiul aerian al Taiwanului! Companiile aeriene, înștiințate oficial de Beijing

China blochează spațiul aerian al Taiwanului! Companiile aeriene, înștiințate oficial de Beijing
sursă foto: williamdemarest.com

China este din ce în ce mai amenințătoare. Beijingul a avertizat companiile aeriene care acționează pe teritoriul continentului asiatic să nu zboare în aria Taiwanului. Armata chineză a pornit exerciţiile militare în această zonă, ca răspuns la vizita pe insulă a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi.

„Zone de pericol” – așa sunt numite acum spațiile aeriene din jurul Taiwanului de către autoritățile de la Beijing, potrivit unei notificări oficiale transmise marți seară, 2 iulie, scrie antena3.ro. Astfel, zborurile vor fi restricţionate între orele 12:00 din 4 august şi 12:00 din 7 august. Taiwanul rămâne așadar cea mai sensibilă problemă între SUA şi China, cu potenţialul de a declanşa într-o zi un conflict militar.

Aceste acțiuni vin în urma vizitei oficiale lui Nancy Pelosi la Taipei de marţi seară, 2 iulie, aceasta fiind cel mai înalt politician american care a vizitat Taiwanul în ultimii 25 de ani. Aceste eveniment a fost văzut de către Beijing ca o provocare, ce a determinat China să condamne vizita lui Pelosi şi să recurcă la o serie de răspunsuri economice şi militare.

Ce se întâmplă cu companiile de transport aerian?

Compania Xiamen Airlines a anunţat deja că mai multe zboruri cor fi amânate sau redirecționate, invocând „controlul fluxului” în zona Fujian. În aceași ordine de idei, Korean Airlines are de gând acum să redirecţioneze unele rute către Asia de Sud, asta pentru nu zbura pe deasupra spaţiului aerian al Taiwanului în perioada exerciţiilor militare ale Chinei. Piloţii de la compania Cathay Pacific au fost sfătuiţi de către conducere să alimenteze suplimentar pentru posibilul timp suplimentar pentru o eventuală redirecţionare a traseului.

Tensiunile dintre SUA şi China se intensifică astfel, iar Beijingul răspunde ca a tare. Asta vine în dezavantajul companiilor ce se confruntă astfel cu probleme de aprovizionare la nivel mondial. În momentul de față, nu este tocmai clar dacă interdicţia de zbor de trei zile va fi prelungită sau nu. Însă fie că vorbim doar de și trei zile, asta provoacă instant creşterea preţurilor la mărfuri

Intervenții și pe mare și oceane

Liderii administraţiei de siguranţă maritimă din China au emis, de asemenea, mai multe avertismente pentru navele care traversează anumite zone, susținând posibilele exerciţii militare şi practici de tragere ce se pot efectua în aceste zone, potrivit declaraţiilor guvernului.

Pelosi în Taipei

Nancy Pelosi a sosit marți seară la Taipei, într-o călătorie neanunțată, dar urmărită îndeaproape. „Vom continua să susținem Taiwanul, să apărăm un Indo-Pacific liber și deschis și vom căuta să menținem comunicarea cu Beijingul„, a declarat purtătorul de cuvânt pentru securitate națională al Casei Albe, John Kirby, după sosirea președintei Camerei Reprezentanților în Taiwan.

Pe de cealaltă parte, ministerul chinez de Externe susține că vizita lui Pelosi ar dăuna grav păcii și stabilității în strâmtoarea Taiwan: „Acest eveniment are un impact grav asupra bazei politice a relațiilor dintre China și SUA și încalcă grav suveranitatea și integritatea teritorială a Chinei”.