Beijingul a oferit o replică acidă șefului NATO, Jens Stoltenberg pe motivul că cere Chinei să plătească pentru presupusul ajutor oferit Rusiei.
Jens Stoltenberg a spus că președintele chinez dorește „să dea impresia că se ţine deoparte în acest conflict. Pentru a evita sancţiunile şi a menţine fluxurile comerciale”. Însă, tot el a adăugat: „Însă realitatea este că China alimentează cel mai mare conflict armat în Europa după Al Doilea Război Mondial. În acelaşi timp, ea vrea să menţine bune relaţii cu Occidentul”, a afirmat secretarul general al NATO. „La un moment dat, cel puţin dacă China nu îşi va schimba atitudinea, aliaţii trebuie să impună un preţ. Trebuie să existe consecinţe”
Aici, China a intervenit și a criticat aceste declarații. „Cerem (secretarului general al NATO) să înceteze să pună greşeala pe seama altuia şi să semene discordie. Și să nu toarne gaz în foc”, a transmis Lin Jian, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, potrivit Digi24.ro