Infofinanciar > Lumea la zi > China este îndemnată de Noua Zeelandă să medieze tensiunile din Pacific
Lumea la zi

China este îndemnată de Noua Zeelandă să medieze tensiunile din Pacific

harta-china-sursa-foto-unsplash.com
Credit imagine: unsplash.coim

Prim-ministrul neozeelandez face un apel către Beijing pentru a media tensiunile de pe rutele Pacificului. Chris Hipkins, premierul Noii Zeelande, este de părere că avansul economic și diplomatic al Chinei o face să concureze direct cu Statele Unite ale Americii și îi oferă puterea de a ajuta întreaga regiune Asia-Pacific.

În cadrul China Business Summit, oficialul din Noua Zeelandă a afirmat că „Regiunea noastră este din ce în ce mai contestată, tot mai puţin previzibilă şi tot mai puţin sigură”, motiv pentru care Beijingul ar trebui să își asume poziția de mediator. Problema regiunii Asia-Pacific este „degradarea mediului strategic şi creşterea tensiunilor în regiunea indo-pacifică, în special în zone precum Marea Chinei de Sud şi strâmtoarea Taiwan”, a adăugat oficialul, conform Agerpres.