China și India au căzut de acord să mențină pacea de-a lungul frontierei comune în cadrul celei de-a 20-a runde de discuții. Aceste negocieriau avut loc cu scopul de a încheia cea mai gravă dispută din ultimii 20 de ani.
„Cele două părți au făcut un schimb de opinii într-o manieră sinceră, deschisă și constructivă. Aceste discuții au avut loc pentru o rezolvare rapidă și reciproc acceptabilă”, au declarat reprezentanții Ministerului indian al Afacerilor Externe. Cel puțin 20 de soldați indieni și un număr necunoscut de soldați chinezi au fost uciși într-o încăierare în iunie 2020 de-a lungul celor 3.488 de kilometri de frontieră nemarcată din Himalaya.
Relațiile dintre cele două țări înarmate nuclear s-au deteriorat de atunci. India a redus vizele pentru cetățenii chinezi. Iar discuțiile militare și diplomatice au înregistrat progrese treptate. Ambele părți au retras soldații din câteva puncte de de interacțiune. Cele două țări au convenit să mențină „ritmul dialogului și al negocierilor prin intermediul mecanismelor militare și diplomatice”, se arată în declarația ministerului indian. „De asemenea, ele s-au angajat să mențină pacea și liniștea pe teren în zonele de frontieră în acest interval”, citează The Time.