Infofinanciar > Lumea la zi > China va primi cetățenii din cinci state europene fără vize
Lumea la zi

China va primi cetățenii din cinci state europene fără vize

china viză (sursă foto: dreamstime)
sursă foto: dreamstime

Oficiali de la Beijing au anunțat vineri, 24 noiembrie, că în China li se va permite intrarea fără vize a cetățenilor din cinci țări europene. Dar și din Malaezia. Acest proces va fi pus în funcțiune din data de 1 decembrie 2023. În acest fel, se încearcă încurajarea unui număr mai mare de persoane care să viziteze țara pentru afaceri și turism.

Din data de 1 decembrie, cetățenii Franței, Germaniei, Italiei, Olandei, Spaniei și Malaeziei vor putea intra în China pentru o perioadă de până la 15 zile fără viză. Programul de testare va fi în vigoare timp de un an.

Scopul este „de a facilita dezvoltarea de înaltă calitate a schimburilor de personal chinez și străin și deschiderea la nivel înalt către lumea exterioară”. Asta a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Mao Ning, în cadrul unei ședințe zilnice, scrie apnews.com.