Timp de aproape 20 de ani, băncile controlate de stat ale Chinei au acordat împrumuturi de miliarde de dolari țărilor în curs de dezvoltare, adesea cu o singură clauză: dacă acea țară nu și-a plătit împrumutul, banca avea dreptul la resursele sale naturale.
Creditori precum China Eximbank și China Development Bank (CDB) – instituții financiare înființate pentru a promova interesele economice și politice ale Chinei în întreaga lume – au livrat peste 126 de miliarde de dolari (122 de miliarde de euro) în împrumuturi garantate cu resurse, către țări precum Angola, Venezuela și Congo între 2004 și 2018, potrivit unui raport al Institutului de Guvernare a Resurselor Naturale.
În aproape toate aceste cazuri, împrumuturile au fost apoi legate de producția de petrol, ceea ce înseamnă că băncile puteau fie plătite direct în resurse naturale, fie resursele naturale ale țării au acționat ca garanție a împrumutului.
China, cel mai mare creditor global
Rate exorbitante ale dobânzilor
Mulți analiști spun că aceste împrumuturi – adesea atașate la rate ale dobânzilor exorbitante și structurate în moduri extrem de complexe – reprezintă fața neocolonialismului chinez din Africa și America Latină, menită să constrângă țările subdezvoltate, bogate în resurse naturale, să depindă de banii și expertiza chineză.
De exemplu, în urmă cu cinci ani, Kenya a început să construiască o cale ferată de pe coastă spre, practic, nimic. A existat un plan de a construi, într-o etapă finală, conexiunea cu Uganda vecină, dar, deoarece proiectul s-a lovit o serie de probleme, ideea a fost abandonată și acum se oprește brusc în Naivasha, la 75 de mile nord de Nairobi.
Linia ferată de 5 miliarde de dolari (4.83 miliarde euro), cunoscută sub numele de Standard Gauge Railway, depășește bugetul cu multe milioane de dolari, a fost acuzată că a provocat o creștere a șomajului și tulburări civile și face obiectul unei serii de anchete penale.
Calea ferată a fost finanțată, așa cum au fost atât de multe proiecte de infrastructură din lumea în curs de dezvoltare în ultimii ani, prin împrumuturi din China. Acordul inițial a fost semnat în 2014 și învăluit în secret. Cu toate acestea, controversa pe care a provocat-o a făcut din calea ferată o problemă cheie în recentele alegeri prezidențiale. La începutul acestei luni, noua administrație a fost nevoită să publice detaliile contractului.
Cel mai mare creditor din lume
Acest lucru a oferit o șansă rară de a vedea ce se găsește de fapt în aceste contracte. În ultimul deceniu, China a devenit cel mai mare creditor din lume. Se crede că împrumuturile sale externe restante depășesc acum 6% din PIB-ul global, ceea ce înseamnă că Beijingul rivalizează cu Fondul Monetar Internațional în calitate de creditor global. A depășit deja Banca Mondială ca cel mai mare finanțator de proiecte de infrastructură din lume.
Împrumuturile pentru investiții inutile au scăzut serios de la începutul pandemiei de Covid. Asta nu a împiedicat Beijing-ul să-și scoată carnetul de cecuri și să emită împrumuturi de salvare. Cei mai mulți dintre acești bani sunt direcționați către țări care se luptau deja să-și achite datoriile. Numai Pakistanul a primit împrumuturi chineze de 21,9 miliarde de dolari din 2018 încoace.
Condițiile acestor împrumuturi nu sunt întotdeauna cunoscute de contribuabilii din țările debitoare, ceea ce înseamnă că ei nu știu la ce s-a angajat guvernul lor, subminând responsabilitatea democratică. Multe dintre împrumuturi nici nu sunt acordate direct guvernului, ci mai degrabă companiilor deținute de stat. De aceea, detaliile acordului cu Kenya sunt atât de revelatoare.
Acestea arată că rata dobânzii la împrumuturi a fost stabilită la un nivel neobișnuit de ridicat. În plus, contractele stipulează că orice bunuri cumpărate cu banii strânși trebuie să provină din China, împiedicând Kenya să facă achiziții de pe piața globală pentru a obține prețuri mai bune. În plus, orice dispută este supusă arbitrajului obligatoriu în China și condițiile acordului nu au putut fi dezvăluite niciunei terțe părți (ceea ce ar putea fi o problemă acum că toată lumea știe despre asta).
Condițiile împrumuturilor chineze sunt oneroase, iar ei nu tind să pună genul de condiții impuse de Fondul Monetar Internațional, care sunt concepute pentru a se asigura că țările nu se împrumută în exces. Prin urmare, multe țări iau împrumuturi noi pentru a plăti dobânda la datoria existentă – prima spirală într-o potențială capcană a datoriilor.
Multe dintre țările cărora China le-a împrumutat acești bani sunt deja în mare încurcătură. Cel mai evident exemplu este Sri Lanka, care a nu a putut recent să plătească datoria externă, pentru prima dată în istorie. Ministrul Transporturilor din Kenya a afirmat că plata împrumutului „sufoca” efectiv economia. Împrumuturile ajung la scadență în 15 până la 20 de ani, iar guvernul încearcă să renegocieze acest lucru la 50. Chiar și atunci, există îndoieli dacă proiectul va atinge vreodată rentabilitatea.
În condițiile în care propria economie a Chinei este supusă unei tensiuni crescânde ca urmare a politicii dezastruoase anti-Covid a regimului comunist și a sectorului imobiliar care scârțâie, apetitul Beijingului pentru restructurarea acestor împrumuturi poate fi diminuat. Nu este clar dacă împrumuturile au fost concepute doar pentru a extinde sfera de influență a Chinei sau cu obiectivul bine definit de a intra în posesia unor active străine cheie.
Acesta din urmă, însă, este exact ceea ce s-a întâmplat. Astfel de tranzacții au dus deja la predarea majorității controlului asupra rețelei electrice naționale a Laos-ului, iar Tadjikistan-ul a renunțat la drepturile de exploatare a unei zone de 447 mile pătrate din munții Pamir.
Prima bază navală a Beijingului din afara Chinei
S-a susținut că China a folosit de datorii pentru a-și stabili prima sa bază navală din afara teritoriului său în Djibouti, la intrarea în Marea Roșie, în 2019. De atunci, tactici similare au determinat ca Sri Lanka să acorde Chinei un contract de închiriere de 99 de ani a portului Hambantota, descris de unii experți drept cel mai important port strategic al regiunii Oceanului Indian, iar Pakistanul predă drepturile exclusive de a administra portul Gwadar, unde Beijingul intenționează să construiască încă un avanpost pentru marina sa, timp de patru decenii.
Un raport recent al AidData a analizat 100 de contracte de datorii între entități chineze și guverne străine și a ajuns la trei concluzii generale. În primul rând, aceste oferte conțin clauze de confidențialitate neobișnuit de stricte. În al doilea rând, China cere acorduri de garanție și excluderea de la restructurarea colectivă, ceea ce înseamnă că primește condiții mai bune decât alți creditori.
Și, în al treilea rând, înseamnă că contractele sunt structurate în așa fel încât „permit creditorilor să influențeze politicile interne și externe ale debitorilor”. Este posibil ca unele dintre acestea să nu fie nici măcar legale. Dar autorii studiului au adăugat: „Chiar dacă acești termeni ar fi inaplicabili în instanță, amestecul de confidențialitate, vechime și influență politică ar putea limita opțiunea de gestionare a crizei debitorului suveran și ar putea complica renegocierea datoriilor”.
Este foarte greu să nu ajungi la concluzia că Beijingul pune în mod deliberat capcane cu datorii în care să se poticnească națiunile în curs de dezvoltare și că politica sa echivalează cu o formă de imperialism modern.
