Ultimele cifre din partea Băncii Naționale a României (BNR) referitoare la indicele ROBOR la 3 luni sunt din ce în ce mai îngrijorătoare. Ultimele date de vineri, 7 octombrie, continuă linia ascendentă pe care a luat-o și în ziua anterioară. Acest indice este foarte important, asta pentru că cu ajutorul său se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă.
Astfel, nivelul ROBOR ajunge vineri, 7 octombrie, la valoarea de 7,96%, în creștere față de ziua precedentă când cifrele ajunseseră la un procent de 7,94%. Această valoare din ziua de vineri nu a mai fost atinsă încă din data de 26 august, când se observase un trend descendent după ce se atinsese valoarea maximă a ultimelor 12 luni (8,14% la data de 8 august). Acum două luni, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, ieșise cu un mesaj pentru a ameliora situația.
După această valoare, indicele a înregistrat apoi numeroase scăderi, însă de valori mici, însoțite de perioade lungi de stagnare. În acest interval de timp, final de august, început de octombrie, ROBOR la 3 luni s-a mișcat doar în intervalul numeric de 7,90-8%, iar specialiștii menționau o oarecare stabilizare.
Cum s-a ajuns aici?
Această ascensiune a ROBOR a fost declanșată de pe urma creșterii dobânzii de politică monetară de către BNR, inițiată în data de 5 octombrie. Atunci, dobânda de referință a crescut de la 5,5% la 6,25%, iar ulterior, indicele a raportat creșteri în fiecare zi, potrivit digi24.ro.
În perspectivă, pentru anul 2022, ROBOR la 3 luni a început acest an la valoarea de 3,02%, ca apoi să intre pe un trend ascedent, crescând treptat vreme de 8 luni până la valoarea maximă din ultimele 12 luni de 8,14%. Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut și acesta vineri, 7 octombrie, la o cifră de 8,12% pe an. În continuare și indicele ROBOR la 12 luni a crescut la valoarea de 8,26% pe an.
De asemenea, indicele IRCC, reglementat de OUG 19/2019 și folosit pentru creditele de consum acordate după mai 2019, este începând din 30 septembrie la valoarea de 4,06% pe an.
Avem de a face cu creșteri artificiale?
Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a anunțat în cadrul conferinței de prezentare a raportul trimestrial asupra inflației de la începutul lunii august, că „băncile au sărit calul și au dus ROBOR-ul peste dobânda-cheie”.
„ROBOR-ul se miscă aproape de rata dobânzii de politică monetară. De mai bine de 4-5 luni s-a decuplat. Băncile au sărit calul și au dus ROBOR-ul peste dobânda-cheie. Au supra-reacționat. A fost clară tendința băncilor și a traderilor să privească pesimist viitorul. Eu personal recunosc că poate condițiile de lichiditate au făcut ca băncile să sară calul cu ROBOR-ul. Sunt 10-12 milioane de români care au economisit bani, la dobânzi puternic negative, care pierd bani ținându-i în depozite.
Băncile s-au uitat și la ce se întâmplă în lume, la discuțiile despre foamete, despre celelalte dezechilibre. Le transmit băncilor să fie mai atente la semnalele date de Banca Națională,” a susținut la acea vreme Mugur Isărescu.