Infofinanciar > Info > Cinci pași de urmat pentru românii care nu-și pot plăti factura la curent. Furnizorul de energie poate fi dat în judecată
Info

Cinci pași de urmat pentru românii care nu-și pot plăti factura la curent. Furnizorul de energie poate fi dat în judecată

Cinci pași de urmat pentru românii care nu-și pot plăti factura la curent. Furnizorul de energie poate fi dat în judecată
Facturi sursa foto româniatv

„Ghidul facturilor”, publicat de avocatul Adrian Cuculis, oferă îndrumări utile pentru românii care au primit facturi mari la gaze și electricitate pe care nu le pot achita.

În ghidul său de facturi, avocatul Adrian Cuculis oferă cinci sugestii simple, dar esențiale, care ne-ar putea ajuta să trecem peste actuala criză energetică.

Ce pași trebuie urmați

În primul rând, consumatorii trebuie să ia legătura cu furnizorul de energie. Zilele trecute a apărut un caz în care un utilizator a primit o factură de 8.000 de euro, fiind vorba despre o recalculare de 33.000 lei pe ultimii patru ani.  „Deci, am senzația că treaba asta e făcută deja premeditat, în condițiile în care în lege îți spune clar că ai 3 luni de zile, nu 3 sau 4 ani.”, a spus Adrian Cuculis.

În al doilea rând, consumatorii trebuie să conteste întinderea valorii facturii. Despre această chestiune, Cuculis a spus că  „Facturile care depășesc sau la care sunt făcute regularizări pe 4 ani de zile ele sunt prescrise. Orice fel de datorie comercială este prescrisă.  Regularizarea peste 3 luni de zile nu trebuie plătită, ea trebuie eșalonată. Au fost cazuri de 4 ani de zile… ele sunt prescrise, nu trebuiesc plătite. Facturile trebuiesc contestate la furnizor. Dacă vrem să mergem mai departe și să facem plângere nu să putem fără acest pas 2.”, a notat avocatul, potrivit Antena 3 CNN.

Al treilea pas este solicitarea metrologiei  contorului de la furnizorul de energie, pentru a o putea compara cu indexul anterior, astfel încât să se poată vedea dacă există discrepanțe.

„De fapt, solicităm buletinul metrologic al contorului respectiv, fie că vorbim de un contor vechi sau un contor inteligent. Culmea este că distribuitorii primesc citirea lor și furnizorii tot regularizări pe luni de zile fac. Lucru inexplicabil, pentru că acel contor are programată o dată prestabilită prin care să transmite acel index. Și noi primim facturi în continuare pe luni de zile! E foarte important să avem meteorologia, pentru că în decursul timpului s-a constatat că în momentul în care e defazat contorul electric și nu-ți înregistrează corespunzător poți să înregistrezi un consum astronomic.” a mai spus avocatul.

Dacă aceste demersuri au fost făcute, dar furnizorul de energie nu a oferit un răspuns favorabil în termen de 15 zile, atunci plângerea trebuie trimisă către ANRE.  „Trimitem plângerea la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), la Departamentul de Protecție a Consumatorului sau direct la ANPC. La ANRE se pot adresa și persoanele fizice, dar să nu uităm de profesioniști, că și ei sunt cei care țin economia în funcțiune.” a adăugat Cuculis.

Persoanele juridice nu se pot adresa ANPC-ului, întrucât autoritatea se ocupă doar cu reclamațiile persoanelor fizice, „în schimb, ANRE-ul poate primi plângerea și unei persoane fizice, dar și unei persoane juridice.” a menționat avocatul.

Finalmente, dacă problema nu se soluționează, furnizorul de energie poate fi acționat în instanță. Cerința de plată poate fi suspendată ca una dintre aceste măsuri. Acesta este un pas crucial, deoarece, în caz contrar, s-ar putea ca furnizorul să vă vândă locuința și să facă din această factură un titlu executoriu.

Acordurile de consum există concomitent. Aceste acorduri de consum presupun încheierea unui contract pe 12 luni între dumneavoastră și furnizorul de energie electrică, pe care îl puteți informa.

„Doar că s-ar putea la un moment dat pe convenția de consum să funcționeze doar un an de zile, că la finalul anului dacă se face regularizarea respectivă, o să ai o mare problemă”, a conchis avocatul Adrian Cuculis pentru sursa citată.