Codul Muncii prevede zile libere plătite pentru românii care au această religie. Dar cum să scape ocazia politicianul autohton? Așa că, în Parlament, s-a decis să se ia ia liber in corpore luni, a doua zi de Paştele Catolic. Și, normal, vor avea minivacanţă şi de Paştele ortodox din mai.
Marţi, Parlamentul se va reuni, de la ora 15,00, în şedinţă comună pentru a marca 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică. Și 75 de ani de existenţă a NATO, după cum au decis Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Zile libere 2024. Spre deosebire de alți ani, în 2024 există o distanță foarte mare între Paștele Catolic și Paștele Ortodox. În 2024, Paștele Ortodox și cel catolic se sărbătoresc la o distanță mai mare de timp, față de felul în care ne-am obișnuit până acum, astfel că şi zilele libere se vor acorda diferit.