Rusia a bombardat depozitele de cereale din Ucraina și a renunțat la un acordul care permitea trecerea în siguranță a exporturilor de alimente prin Marea Neagră. Ucraina este un exportator major de cereale, iar acordul, negociat anul trecut de Națiunile Unite și Turcia, a asigurat hrana oamenilor din întreaga lume. Comitetul Internațional de Salvare a calificat inițiativa drept „o linie de salvare pentru 79 de țări și 349 de milioane de persoane aflate în prima linie a nesiguranței alimentare”, conform aljazeera.com
Acordul a fost vital pentru ca alimentele să continue să circule din Ucraina, o importantă resursă, către restul lumii. Dar Rusia, susținând că propriile sale exporturi de alimente și îngrășăminte erau afectate de sancțiunile occidentale „ascunse”, a încercat să limiteze cât mai mult acordul înainte de a-l anula definitiv.
Ce presupunea acordul
Organizația Națiunilor Unite și Turcia au negociat acordul în urmă cu un an pentru a permite trecerea în siguranță a exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră, după ce transporturile s-au oprit în urma invaziei totale a Rusiei în Ucraina și a blocadei porturilor sale maritime în februarie 2022.
În cadrul acordului, a fost înființat un centru comun de coordonare pentru a inspecta navele și a monitoriza mișcările acestora. Trei porturi ucrainene de pe coasta sa de la Marea Neagră au fost vizate de acest acord, și anume Odesa, Cernomorsk și Yuzhny.
Care sunt efectele retragerii din acord?
Chiar și înainte ca Rusia să se retragă în cele din urmă, inițiativa privind cerealele din Marea Neagră a fost mai mult sau mai puțin oprită. Numărul de transporturi scăzuse, în luna mai fiind exportate doar 1,3 milioane de tone metrice. De la sfârșitul lunii iunie, nicio navă nouă nu mai fusese înregistrată în cadrul inițiativei.Prin urmare, retragerea Rusiei din acord nu va avea același impact ca invazia sa la scară largă din februarie 2022.
Avertizarea ulterioară a Rusiei că nu mai poate garanta siguranța transportului maritim în nord-vestul Mării Negre a ridicat miza. În replică, președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a declarat: „Chiar și fără Federația Rusă, trebuie să se facă totul pentru a putea folosi acest coridor al Mării Negre. Nu ne este teamă”, informează politico.eu
Papa, apel către Rusia
Papa Francisc a cerut Rusiei să revină asupra deciziei sale de a renunța la acordul privind cerealele din Marea Neagră, prin care a permis Ucrainei să exporte cereale din porturile sale maritime, în ciuda războiului în curs.
Rusia a renunțat la acordul privind Marea Neagră la 17 iulie, după ce a declarat că nu i-au fost îndeplinite cererile de relaxare a sancțiunilor asupra propriilor sale exporturi de cereale și îngrășăminte. Moscova s-a plâns, de asemenea, că nu au ajuns suficiente cereale în țările sărace.
„Fac apel la frații mei, la autoritățile din Federația Rusă, pentru ca inițiativa de la Marea Neagră să fie reluată și pentru ca grânele să fie transportate în siguranță”, a spus Francisc în timpul mesajului său săptămânal Angelus, informează reuters.com