Infofinanciar > Info > Cine preia interimatul la conducerea SRI? Anunț important după demisia surpriză a lui Hellvig
Info

Cine preia interimatul la conducerea SRI? Anunț important după demisia surpriză a lui Hellvig

Cine preia interimatul la conducerea SRI? Anunț important după demisia surpriză a lui Hellvig
Sursa foto: playtech

În cadrul zilei de luni, 3 iulie, Eduard Hellvig și-a dat demisia din funcția de  director al SRI. Hellvig, unul dintre cei mai longevivi directori în cadrul instituției, care ocupă funcția aceasta încă din 2015, a realizat un lucru neobișnuit pentru Serviciul Român de Informații. În cadrul unui comunicat de presă, fostul șef al SRI și-a anunțat oficial și public demisia. În cadrul discursului susținut, liderul SRI a explicat că și-a îndeplinit toate obiectivele și poate încheia această etapă din viața lui.

Dar, multe persoane se întreabă cine va conduce acum organizația. Având în vedere veștile legate de demisie, funcția sa va fi preluată de un director interimar.

Interimar la conducerea SRI

Ziua de azi, 3 iulie 2023, a fost luată cu asalt de anunțul directorului SRI, Eduard Hellvig, cu privire la demisia din funcție, informație care a fost dezvăluită public prin intermediul unei conferințe de presă. În urma acestei informații, la conducerea instituției va fi numit un nou director interimar. Conform legislației în vigoare, această funcție trebuie ocupată de prim-adjunctul instituției. Acest post este ocupat la acest moment de generalul Răzvan Ionescu. Generalul urmează să preia funcția de conducere a SRI, potrivit art 24, legea 14/1992, care spune că „directorul Serviciului Român de Informaţii are un prim-adjunct, care este şi înlocuitorul legal al acestuia”.

Cu o experiență de peste 20 de ani în cadrul Serviciului de Informații, Răzvan Ionescu este de profesie fizician și a ocupat multe funcții în cadrul unităților centrale și teritoriale ale SRI. Expertul în vârstă de 47 de ani, a avut rezultate extrem de bune în cadrul SRI, în parteneriat cu alte servicii informaționale din spațiul euroatlantic. Acesta a abordat diferite problematici precum migrația, terorismul, fluxuri financiare la nivel internațional, criminalitatea organizată, respectarea regulilor internaționale cu privire la proliferarea sistemelor de armament.

Răzvan Ionescu este unul dintre cei mai buni oameni pe care SRI îi are în cadrul echipei sale. Acesta a fost încadrat în serviciu având gradul de locotenent. Expertul cu peste 20 de ani de experiență a arătat capacitățile sale excepționale de la începuturi. Acesta a absolvit cursurile de inițiere ca șef de promoție și a avansat rapid în grad, fiind numit ulterior general maior la data de 1 decembrie 2017. Înainte ca acesta să fie numit în funcția pe care o deține acum, ca prim adjunct al directorului SRI, Răzvan Ionescu a condus o unitate centrală a instituției, care își baza activitatea pe combaterea amenințărilor transfrontaliere.

Demisia lui Eduard Hellvig

Demisia actualului șef al SRI, realizată în cadrul unei declarații publice reprezintă o surpriză majoră deoarece serviciul este cunoscut pentru discreția sa în cadrul acțiunilor desfășurate. Eduard Hellvig a semnalat că și-a atins toate obiectivele acestui mandat și este ultima sa zi în funcție.

„Prin urmare pot să închei etapa de viață pe care am parcurs-o în fruntea SRI. Am discutat deschis acest lucru cu președintele. (…) Este o cutumă greșită la noi ca cei care dețin funcții de putere să nu plece din ele decât în ultima clipă. Cred că e nevoie de un asemenea pas. E un gest de sănătate democratică. Este sănătos pentru democrație, pentru echilibrul puterilor în stat ca un director de serviciu să aibă un mandat limitat în timp. Funcția de director oferă acces la un volum semnificativ de informații sensibile. (…) Închei această etapă cu satisfacția că am făcut lucruri bune pentru cetățeni, pentru România și pentru SRI”, a afirmat Eduard Hellvig, conform G4Media .