Infofinanciar > Info > Cine poate primi două sau mai multe pensii? Se impun noi reguli
Info

Cine poate primi două sau mai multe pensii? Se impun noi reguli

Cine poate primi două sau mai multe pensii? Se impun noi reguli
sursă foto: arhiva companiei

După căderea regimului comunist din România, în anii ce au urmat, mulți români au plecat din țara noastră pentru a muncii. Iar o mare parte dintre ai au ieșit și la pensie în tot acest timp. Iar acum, pentru că și-au plătit taxele atât în țară cât și în străinătate, unii seniori pot primi două sau mai multe pensii.

Se pot încasa bani atât de la statul român, cât și din partea celorlalte state pe unde au mai lucrat. Însă de menționat este că în Europa, există mai multe astfel de regulamente, iar pensia se poate calcula diferit. Trebuie respecate, astfel, mai multe condiții pentru a primi o pensie dintr-o anumită țară.

Cine poate primi două sau mai multe pensii?

De exemplu, în unele state din Europa, un cetățean trebuie să lucreze o perioadă mai lungă de timp pentru a primi pensie în momentul în care se retrage de pe piața muncii. Asta chiar dacă, în alt context, în alt stat european, tot acel cetățean a muncit destul pentru a beneficia de acest venit.

Este vorba despre pensia comunitară, un concept ce ține cont de absolut toate perioadele în care un cetățean a lucrat în statele europene. Se urmează, în acest fel, principiul cumulării perioadelor de contribuție prin care un cetățean ar urma ca la bătrânețe să aibă parte de pensie.

Un bun exemplu în acest sens este dat de portalul de știri ziarulromanesc.de, dedicat românilor din Germania. Ei bine, se menționează astfel că, dacă un cetățean a lucrat timp de patru ani în Germania și o perioadă de 32 de ani în România, va primi pensia doar din România. Asta pentru că, potrivit legii din Germania, pensia se acordă doar după o perioadă minimă de cinci ani de muncă.

Ce reguli se impun

Dacă cetățeanul respectiv dorește să primească pensia și din Germania, autoritățile nemțești pot ține cont și de faptul că acesta a muncit și în România. Iar în acest sens, îi poate acorda cetățeanului în cauză și banii de pensie pentru cei patru ani de muncă în acest stat. Însă trebuie să demonstreze cu numeroase acte și documente acest lucru.

Apoi, vine cazul în care s-a muncit o perioadă mai mucă de un an în alt stat. În astfel de condiții, se poate aplica o regulă specială. Căci, la nivel european, unele state nu acordă banii de pensie pentru o perioadă așa scurtă de timp. Chiar și așa, contribuțiile cetățeanului respectiv care și-a achitat taxele nu vor fi pierdute. Regulamentul specifică faptul că se vor lua în considerare ca atare în țara în care a lucrat cea mai lungă perioadă de timp, scrie antena3.ro.

Exemplu de calculul pensiei comunitare

Sursa mai sus citată menționează, așadar, și o listă de exemple în cazul pensiei comunitare:

  • ai lucrat 20 de ani în Franța și 10 în Spania
  • autoritatea franceză calculează pensia națională pentru cei 20 de ani în Franța. Să zicem, 800 de euro
  • apoi calculează suma teoretică: cât ai fi primit pensie dacă ai fi lucrat toți cei 30 de ani în Franța. Să zicem, 1500 euro
  • la final, prorata, adică partea pentru anii care ai lucrat în Franța: 1500 euro x 20 ani în Franța împărțit la 30 ani total = 1000 euro.
  • ai dreptul la 1.000 euro