Infofinanciar > Info > Cine va primi 1.500 de lei de la stat. În două zile se publică listele cu beneficiarii
Info

Cine va primi 1.500 de lei de la stat. În două zile se publică listele cu beneficiarii

bani de la stat (sursă foto: adevarul.ro)
sursă foto: adevarul.ro

Potrivit ordonanței de urgență nr. 58 din 12 iunie, profesorii vor beneficia de vouchere în valoare de 1.500 de lei. Aceste vouchere vor fi acordate în fiecare an, începând cu luna octombrie 2023. Inspectoratele școlare vor elabora listele finale ale profesorilor care sunt eligibili pentru primirea voucherelor până la data de 15 iulie.

Liderului sindical Marius Nistor,  a precizat că profesorii nu trebuie să completeze nicio cerere pentru a primi prima didactică. Ministerul Educației urmează să emită o adresă către școli în acest sens.

Două zile până la afișarea listelor

Președintele Federației Sindicatelor din Educație ,,Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat că profesorii nu trebuie să completeze nicio cerere pentru a primi prima didactică în valoare de 1.500 de lei. Deși au apărut informații în grupurile profesorilor cu privire la necesitatea completării unei cereri, s-a atașat un model de cerere fals, liderul sindical subliniază că soluția este ca Ministerul Educației să preia baza de date din EduSal și să o transfere către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Reprezentanții inspectoratelor școlare vor elabora listele finale ale profesorilor, în următoarele două zile cu profesorii eligibili să obțină aceste prime de 1.500 de lei, potrivit ordonanței de urgență nr. 58 din 12 iunie. Aceste prime se vor acorda anual, începând cu luna octombrie 2023 și până în 2027, conform cadrului legal. Prima se acordă doar celor aflați în activitate în anul școlar 2022-2023.

Eroare răspândită despre existența unei cereri

„Nu trebuie să completeze nimic. Ceea ce circulă în momentul de față este o greșeală. Ordonanța de urgență specifică foarte clar: listele cu beneficiarii sunt înaintate de unitățile de învățământ și inspectoratele școlare către minister (Ministerul Educației -n.red), iar ministerul dă mai departe către MIPE (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene -n.red). Nu trebuie să completeze salariatul ceva. Salariatul n-are niciun termen”, a spus Marius Nistor.

„Au apărut modele de cereri. Nu au nicio legătură. Ministerul Educației urmează să emită o adresă către unitățile de învățământ. Au avut o discuție și cu cei de la MIPE. Lucrurile se pot rezolva foarte simplu, pentru că Ministerul are baza de date cu toți beneficiarii. O preiau din EduSal și o pot transfera celor de la de la MIPE”, a mai adăugat acesta.

Ce prevede Ordonanța de Urgență nr. 58/2023:

Termenul limită pentru transmiterea informațiilor centralizate privind beneficiarii către Ministerul Educației este 31 iulie 2023, asigurat de inspectoratele școlare și universități. Lista finală a beneficiarilor va fi apoi centralizată de Ministerul Educației și comunicată către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene până la data de 15 august 2023.

Art. 6 – (1) Reprezentanții inspectoratelor școlare județene și ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București elaborează lista cu beneficiarii finali, având în vedere informațiile comunicate și asumate de reprezentanții unităților de învățământ preuniversitar de stat. Universitățile de stat elaborează lista cu beneficiari finali potrivit procedurilor proprii. Listele cu beneficiarii finali se elaborează până la data de 15.07.2023.

(2) Lista cu beneficiarii finali conține următoarele informații: nume, prenume, cod numeric personal, adresa de domiciliu/reședință, instituția de învățământ în care își desfășoară activitatea, adresa unității de învățământ; opțiunea beneficiarului final privind locul de primire a măsurii de susținere a activității didactice pe suport electronic.

(3) Reprezentanții inspectoratelor școlare județene/ Inspectoratului Școlar al Municipiului București și ai universităților de stat asigură transmiterea informațiilor centralizate către Ministerul Educației până la data de 31.07.2023.

Vouchere casnice din 2024. Se acordă 675 de tichete pe an în valoare de peste 10.000 de lei

(4) Reprezentanții Ministerului Educației centralizează lista beneficiarilor finali și o comunică Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene până la data de 15.08.2023.”

Ce reprezintă primele de carieră didactică și primele de carieră profesională

Prima de carieră didactică „are drept scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare/universitare în procesul educațional.” Prima de carieră profesională, „asigurată pentru sprijinul personalului nedidactic, are drept scop susținerea participării la cursuri de pregătire profesională, dar și pentru acoperirea unor nevoi didactice individuale.”

Art. 3 – „(3) Prima de carieră didactică are o valoare nominală de 1.500 lei net care se decontează din fonduri externe nerambursabile pentru următoarele categorii principale de cheltuieli:

a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

b) cheltuieli pentru echipamente IT;

c) cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

d) un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.

(4) Prima de carieră didactică se acordă într-o singură tranșă, respectiv în luna octombrie 2023 și va putea fi utilizată în anul școlar 2023—2024.

Vouchere de 1500 de lei. Personalul nedidactic

Art. 4. — (1) Personalul nedidactic din învățământul preuniversitar aflat în activitate în anul școlar 2022—2023, precum și personalul nedidactic din învățământul universitar aflat în activitate în anul universitar 2022—2023 beneficiază de o primă de carieră profesională acordată sub formă de cursuri de pregătire profesională, pentru a asigura desfășurarea activităților educaționale desfășurate în unitățile de învățământ de stat în condiții calitative cât mai bune, precum și pentru alte categorii de cheltuieli necesare desfășurate în sprijinul activității educaționale, în limita unui plafon anual de 500 lei/an școlar/universitar, suportată din Programul Educație și Ocupare 2021—2027, în limita bugetului disponibil pentru această categorie de măsură și în conformitate cu regulile de eligibilitate ale programului operațional, potrivit romaniatv.net.