Kremlinul a indicat recent că Vladimir Putin ar putea rămâne în funcția de președinte al Rusiei până în 2030. De asemenea, a sugerat că acesta ar putea, după o modificare a Constituției Rusiei în 2020, să-și prelungească și mai mult mandatul. Cu toate acestea, pare puțin probabil ca el să mai fie la putere peste un deceniu. S-au acumulat prea multe impedimente.
Andreas Umland este un politolog care studiază istoria contemporană rusă și ucraineană, precum și tranzițiile de regim. Iar textul de față reprezintă o opinie redactată pentru site-ul The Hill.
Aceste impedimente sunt de ordin externe, politice, economice, sociale și așa mai departe. Și sunt evidențiate pentru a ne aștepta la o guvernare gerontocratică (o formă de guvernare oligarhică în care o entitate este condusă de lideri care sunt semnificativ mai în vârstă decât majoritatea populației adulte – n.r.) îndelungată din partea lui și a anturajului său.
Procedura unui transfer de putere în cadrul regimului extrem de centralizat al Rusiei este neclară. În ultimii 24 de ani, „Putin & Co.” au diluat, subjugat sau pervertit în mod sistematic majoritatea instituțiilor oficiale rusești. Fie că este vorba de alegerile naționale sau de proprietatea privată, de Biserica Ortodoxă Rusă sau de Curtea Constituțională, de mass-media sau de partidele politice și alte structuri, rețele și medii rusești au fost compromise.
Cine vine după Putin?
Ele au suferit de procesul de manipulare, instrumentalizare, derogare, infiltrare și multe altele. Chiar și cea mai proeminentă și mai puternică funcție din Rusia, cea de președinte, are un statut neclar de la președinția ciudată a lui Dmitri Medvedev din 2008-2012. Care va fi, în acest context, metoda informală și mecanismul public de determinare a succesorului sau a echipei de moștenitori ai lui Putin? Problema succesiunii rusești este una multivariată. Iar soluția sa este neclară în cel puțin trei moduri.
În primul rând, mizele pentru fiecare actor influent sunt neclare. Ce repercusiuni exacte va avea alegerea acestei sau acelei noi conduceri pentru principalele părți interesate? Își pot îmbunătăți, păstra sau pierde pozițiile, influența, proprietatea sau libertatea? Și, dacă da, cât de mari sunt mizele? Și-ar putea unii chiar să-și piardă viața?
La aceste întrebări este greu de a se găsi vreun răspuns. Nu numai pentru observatori, ci și pentru protagoniștii înșiși. Sub conducerea lui Putin, comportamentul statului rus a devenit caracterizat de arbitrar și de lipsa de limite. Este posibil ca unii actori să considere chestiunea succesiunii ca pe una existențială. Și, în consecință, să își împingă candidații cu vehemență.
Mai vine cineva după Putin
În al doilea rând, nu este clar ce persoane vor putea și vor dori să candideze pentru funcția de președinte. Sau, cel puțin, pentru a fi incluse într-o nouă conducere colectivă. Este posibil ca mai multe elite rusești să se gândească deja la candidaturile lor. Unii ar putea avea suficiente resurse politice sau economice pentru a candida la funcția supremă. Alții ar putea avea ambiția necesară, dar nu au suficientă influență sau bani.
Cine va fi autorizat de FSB (Serviciul Federal de Securitate) și de celelalte agenții armate și ministere ale Rusiei să ia parte la o competiție pentru succesiune? Vor putea oare diferitele „organe de putere” să se pună ușor de acord cine intră și cine iese? Și ce se va întâmpla dacă nu va exista un consens?
A treia întrebare este: Cine va constitui selecționerul care va desemna un candidat prezidențial care va fi supus aclamației naționale cu rezultate, ne putem aștepta, prestabilite? Va fi Consiliul de Securitate sau un alt cerc de oameni? Cine va stabili limitele acestui cerc de „făuritori de regi”?
Întrebări fără răspuns
Și ce se va întâmpla dacă selecționerii nu vor putea ajunge la un consens asupra noului președinte preferat sau a conducerii colective? În special: Ce se întâmplă dacă clanuri, ministere sau agenții întregi promovează candidați diferiți? S-ar putea întâmpla chiar ca membrii puternici ai unui potențial selectorat să adopte poziții ideologice opuse?
În mod normal, într-o astfel de situație, s-ar recomanda să se lase poporul să decidă. Cu toate acestea, au trecut mai bine de două decenii de când votul popular a contat în Rusia. „Alegerile” lui Putin sunt concepute pentru a produce confirmarea la nivel național a liderului prestabilit. Asta mai degrabă decât pentru a permite o competiție liberă și corectă a partidelor politice independente, scrie Andreas Umland pentru The Hill.
