Premierul Ciolacu a afirmat, referitor la dronele rusești care au pătruns în spațiul aerian național, că țara noastră a avut o reacție în timp real.
Specialiștii au monitorizat situația în mod constant cu avioanele F-16. Dronele nu au avut ținte pe teritoriul țării noastre. Astfel, el a subliniat că în acel moment nu a fost impus ca România să intervină. „Dacă dronele aveau o ţintă pe teritoriul României, normal că ţara noastră ar fi intervenit”, a spus Ciolacu.
Prim-ministrul a apreciat că este vorba despre o provocare. Acesta a precizat că se testează capacitatea de reacție a statelor din jur.
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că a fost identificată probabilitatea unei zone de impact pe teritoriul naţional. Spațiul se afla într-o zonă nepopulată de lângă localitatea tulceană Periprava.
Duminică, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru a putea observa situația. Un comunicat al MApN arată că forţele rusești au reluat seria de atacuri asupra Ucrainei, în proximitatea frontierei cu România, conform observatornews.