Infofinanciar > Info > Ciolacu, critici la adresa lui Iohannis: „Vi s-a promis o «Românie educată». Și ați primit un sistem de educație eșuat”
Info

Ciolacu, critici la adresa lui Iohannis: „Vi s-a promis o «Românie educată». Și ați primit un sistem de educație eșuat”

Ciolacu, critici la adresa lui Iohannis: „Vi s-a promis o «Românie educată». Și ați primit un sistem de educație eșuat”
sursa foto arhiva companiei

În cadrul Congresului PSD, Marcel Ciolacu a explicat cum ar trebui să arate, în viziunea sa, viitorul președinte.

Cu această ocazie premierul a adus critici la adresa președintelui în exercițiu, Klaus Iohannis.

„Avem nevoie de un președinte care să facă politică de stat, nu politica unui partid. Trebuie să depășim epoca în care toți munceau ca să îi fie bine unui singur om. Iar paltonul prezidențial nu mai trebuie aruncat pe spinarea oamenilor”, aluzie la un gest făcut de Iohannis la scurt timp după ce a fost ales președinte.

Dar nu s-a oprit aici. L-a atacat și pe Traian Băsescu, fără să-l numească direct, dar și pe Iohannis. „Timp de 20 de ani, președintele a devenit, dintr-un simbol al speranței doar o sursă de frustrare în societate. Vi s-a promis, mai întâi, că o să «trăiți bine». Apoi, vi s-au tăiat salariile și pensiile. După 10 ani, vi s-a promis o «Românie educată». Și ați primit un sistem de educație eșuat, în care copiii sunt mai expuși la droguri, decât la carte. Adevărul este că onestitatea față de cetățeni a lipsit de la tribuna prezidențială în ultimii 20 de ani. Am avut președinți cărora nu le-a păsat deloc de oameni”, a susține Marcel Ciolacu, potrivit Adevărul.