Marcel Ciolacu a profitat de mesajul adresat cu prilejul Zilei Unirii Principatelor, ca să anunțe că Guvernul va menține prețurile plafonate la alimentele de bază. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că România a intrat într-o nouă etapă a modernizării sale la 165 de ani de la Unirea Principatelor.
„În primul rând, Unirea – pe care marele Cuza a dorit-o – devine realitate prin Autostrada Moldovei. Unirea economică efectivă a Moldovei cu restul ţării va conduce, în sfârşit, la dezvoltarea rapidă a zonei, prin creşterea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă, mai bine plătite”, a precizat premierul. Marcel Ciolacu a adus discursul în actualitate, declarânnd că: „Există încă multe inegalităţi sociale care trebuie corectate. Prioritatea momentului este rezolvarea cerinţelor îndreptăţite ale agricultorilor şi transportatorilor.“
Premierul a mai afirmat că 2024 este un an extrem de dificil, cu patru rânduri de alegeri. „Dragi români, ştiu că mai sunt multe probleme de rezolvat. Ştiu că măsurile luate de acest guvern pentru protejarea nivelului de trai al populaţiei trebuie continuate. De aceea, vrem să menţinem preţuri plafonate la alimentele de bază. Aşa cum sunt la facturile de energie şi gaze ale românilor.“, a promis prim-minstrul, citat de digi24.