Guvernul a anunțat majorarea pragurilor veniturilor în contextul acordării tichetelor sociale.
Premierul Ciolacu, a anunțat la începutul şedinţei de Guvern că Executivul va adopta o măsură complementară recalculării pensiilor. Aceasta asigură echitate pensionarilor care primesc tichete sociale, medicamente compensate și ajutoare pentru încălzire.
Prim-ministrul a precizat faptul că: „Astfel, majorăm pragurile veniturilor obţinute de aceştia. Decizia a fost luată pentru ca, şi după recalculare, cei cu venituri reduse să primească în continuare ajutorul necesar”.
Conform acestuia, în cazul tichetelor sociale pentru alimente, limita va creşte de la 2.000 la 2.210 lei. „Şi pentru pensionarii care beneficiază de compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor majorăm plafonul de venit de la 1.830 lei la 2020 lei pe lună. Astfel, susţinem cu fiecare dintre aceste forme de sprijin peste 2 milioane de oameni, pensionari, persoane cu dizabilităţi şi familii cu un singur părinte”, a spus Marcel Ciolacu.
Premierul a mai anunțat și luarea unei decizii în privirea ajutorului pentru încălzire, conform mediafax.