Infofinanciar > Info > Ciolacu are planuri mari! Guvernul negociază cu CE noi investiții
Info

Ciolacu are planuri mari! Guvernul negociază cu CE noi investiții

Ciolacu are planuri mari! Guvernul negociază cu CE noi investiții
sursă foto: arhiva companiei

Guvernanții din România vor ajunge să negocieze, conform celor transmise de Marcel Ciolacu, cu noua Comisie Europeană mai multe proiecte și măsuri. Recent, premierul a anunțat că în viitorul apropiat vor exista discuții cu privire la un acord pe şapte ani pentru reintrarea în ţinta de deficit de 3%.

Șeful Executivului a menționat că ţara noastră se află la momentul de față într-o perioadă de dezvoltare „accelerată”. De asemenea, potrvit declarațiilor acestora, pentru România este foarte important ca investiţiile să continue. „Nu suntem singurul stat care trece printr-o perioadă de dezvoltare accelerată. Şi, din punctul meu de vedere, este perioada cea mai importantă pentru România până finalizăm exerciţiul financiar actual şi PNRR-ul.

Cu alte cuvinte, cred că vreo 2,65 din 3,06, parcă, suntem cu deficitul, sunt băgaţi direct vreo 58 de miliarde de lei (…) în investiţii. Sunt nişte detalii pe care o să le negociem împreună cu ministrul Finanţelor, cu noua Comisie, cu noii comisari. Ce pot să vă spun este, de exemplu, că Banca Mondială ne-a acordat un împrumut pentru acoperirea deficitului. Presupun că Banca Mondială a văzut ritmul de dezvoltare a României şi nu a considerat un risc pentru un plasament în România”, a spus Marcel Ciolacu, marți, 23 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, scrie antena3.ro.