Infofinanciar > Info > Ciolacu promite că nu vor fi creșteri ale TVA-ului. Premierul a pregătit o măsură prin care va crește salariul minim
Info

Ciolacu promite că nu vor fi creșteri ale TVA-ului. Premierul a pregătit o măsură prin care va crește salariul minim

marcel ciolacu
Sursă foto: arhivă

Premierul României, Marcel Ciolacu, a precizat că pregătește o măsură prin care va crește salariul minim pe economie. De asemenea, Executivul a mai promis că TVA-ul nu va avea creșteri.

Cu toate acestea, Guvernul va aproba săptămâna aceasta salariul minim pe economie. Acesta va fi aplicat de la 1 ianuarie și va fi stabilit la suma de 4.050 de lei. Ca urmare, în urma discuțiilor avute cu patronatele și sindicatele, Marcel Ciolacu a adoptat această hotărâre.

Majorarea salariului minim în România

În cadrul Summitului Autorităţilor Publice Municipale din România, Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă va fi luată săptămâna aceasta o decizie cu privire la majorarea salariului minim. Astfel, premierul a specificat că majorarea va fi pusă în aplicare de la data de 1 ianuarie și că nu înțelege unde este urgența. Cu toate acestea, în urma discuțiilor avute cu patronatele și cu sindicatele, Executivul este hotărât în privința acestei creșteri.

„Da, dar el are, după cum ştiţi, o aplicare de la 1 ianuarie. Care este urgenţa? Îmi scapă ceva mie. El este hotărât, 4.050 de lei, după discuţii cu patronate şi cu sindicate”, a precizat Marcel Ciolacu.

În ceea ce privește TVA-ul, Ciolacu a afirmat că acesta nu va crește. De asemenea, premierul a mai precizat că se tatuează pe mână că nu se va majora taxa pe valoare adăugată. Nu se măreşte TVA-ul. Vă spun, mă tatuez pe mână, nu se măreşte TVA-ul. Nu va creşte nicio cotă unică. Va rămâne 10% pe venit. Cum să crească cota unică pe venit de la 10% la 16% când noi avem cea mai mare impozitare a muncii la venituri mici şi medii din Europa? Ce om normal, la cap, ar face acest lucru?”, a spus premierul.

Ce se întâmplă cu cotele reduse de TVA

Marcel Ciolacu a mai fost întrebat dacă cotele reduse de TVA ar crește la 19%. Ca urmare, premierul a răspuns că au avut loc negocieri și că trebuiau venituri mai mari din PIB, de 2,5 puncte procentuale. Astfel, Ciolacu a negociat, iar aceste venituri ar urma să fie doar de 1,1 puncte procentuale.

„Anul viitor avem două lucruri. S-a renegociat, trebuiau venituri mai mari din PIB, de 2,5 puncte procentuale, şi am negociat să fie doar de 1,1 puncte procentuale. E sustenabil, fiindcă acest lucru îl poţi face şi din reducerea cheltuielilor şi dintr-o mult mai bună colectare, ţinând cont că începem să ne apropiem cu digitalizarea, dar şi cu o gestionare a banului public mult mai bună”, spune Ciolacu.

În domeniul sănătății și în domeniul educației sunt cele mai mari cheltuieli în România. Ca urmare Ciolacu a precizat că își dorește să fie achizițiile centralizate. Premierul a explicat că la nivelul Ministerului de Finanțe, o seringă ar trebui să aibă același preț peste tot în țară.

În ceea ce privește restul cotelor de TVA, în afară de medicamente și alimente, Executivul a exclus ipoteza unei creșteri de la 5% la 19%. „Dacă dumneavoastră credeţi că vreun guvern are atâta minte sau un prim-ministru să crească cota la lemne de la 5 la 19 şi să-i aducă un venit suplimentar la bugetul statului consolidat de 10 milioane, vă spun eu, este exclus acest lucru”, a mai declarat Marcel Ciolacu, potrivit mediaflux.