Infofinanciar > Info > Ciolacu se gândește la tinerii care pleacă peste hotare. Ce investiții vrea să facă premierul
Info

Ciolacu se gândește la tinerii care pleacă peste hotare. Ce investiții vrea să facă premierul

Marcel Ciolacu premierul României (sursă foto: Adevărul)
Sursa foto Arhiva companiei

Marcel Ciolacu, premierul României, a transmis faptul că vrea să facă investiții în învățământ dual. Oficialul a spus că tinerii români decid să plece peste hotare întrucât ei nu au o meserie.

Ciolacu este de părere că investițiile în învățământul dual ar putea schimba acest lucru.

Ciolacu plănuiește să facă investiții în sistemul dual

„Ei vin dintr-un sistem în care am lâncezit, într-un sistem, cu toate că am făcut paşi imenşi, nu am investit cât ar fi trebuit în învăţământul dual. Învăţământul dual în acest moment, am modificat toată legislaţia, poate fi continuat până la universitate, în funcţie de fiecare tânăr, cât îşi doreşte de mult. Cel mai important pentru noi să lăsăm în urma noastră este ca tinerii să fie bine plătiţi şi bine ancoraţi în realităţile economice şi în societate.

Acesta este cel mai important proiect care trebuie să ne unească. Vreau să vă rog un lucru foarte mult, în primul rând dumneavoastră să fiţi uniţi, dumneavoastră să fiţi uniţi lângă preşedintele dumneavoastră şi împreună să fim uniţi nu pentru un lider politic, să fim uniţi pentru România şi pentru români”, a spus Marcel Ciolacu la Adunarea Generală a Reprezentanţilor Comunităţilor de Romi din România de la Sala Palatului.”, a transmis premierul.

Românii trebuie să-și iubească propria nație

Deja sunt 30 de ani de ură a românilor față de etnia lor. De ura între bogați și săraci, între cei de la oraș și cei de la sat. Ciolacu este de părere că acești 30 de ani au fost pierduți tocmai din această cauză.

„Ne uneşte România, ne unesc copiii noştri, ne unesc familiile noastre, ne unesc interesele noastre, ale românilor, atât în interiorul ţării, cât şi în exteriorul ţării. Duminică vor fi alegeri determinante în Republica Moldova şi vreau să fac un apel la dumneavoastră la prietenii dumneavoastră, la moldovenii de etnie română, romă care locuiesc în Republica Moldova să meargă la vot şi să voteze cu Maia Sandu, indiferent că doamna Maia Sandu face parte din altă familie politică decât din cea social-democrată. Republica Moldova, la fel ca şi noi, românii, trebuie să fie în Europa, nu trebuie să se întoarcă în Rusia. Influenţa Rusiei trebuie să se termine şi nu trebuie să ajungă cumva la graniţele României”, a adăugat premierul.

De asemenea, acesta a spus că românii sunt cel mai tolerant popor din lume. Faptul că în Parlament există toate minoritățile ar trebui să fie un motiv de mândrie. „Stăm la masă, că vorbim la Parlament, că este la Guvern, ar fi trebuit şi la Cotroceni, stăm la masă cu toate cultele religioase recunoscute în România. Aşa este corect, aşa putem aduce respectul şi numai aşa putem transmite copiilor noştri respectul faţă de oameni şi mai ales faţă de români. Suntem un exemplu şi, câteodată, pentru că nu ştim care este linia roşie politică, găsim de cuviinţă să ne înjurăm pe la Bruxelles”, a spus oficialul, conform mediaflux.ro.