Primele cireșe din sezon au început să fie vândute în piețele românești. Fructele „de lux” sunt aduse din Spania iar un cumpărător lasă din portofel o sumă de minim 100 de lei pentru un kilogram. Prețul pentru cireșele vândute la începutul acestui sezon sunt însă mai mici decât cele cu care se găseau fructele anul trecut.
Producătorii autohtoni avertizează însă că fructele de origine românească vor fi mai puțin cantitative față de anii trecuți, chiar dacă acestea își vor face apariția pe tarabe mai târziu decât de obicei.
Sfârșitul lunii mai aduce cireșe pentru români
Cireșele de mai sunt încă rare pe tarabele piețelor. Spre exemplu, în Sibiu, o singură astfel de tarabă vinde cireșe abia înroșite. Prețul per kilogram este de 100 de lei în acest moment, pentru fructele importate.
Comerciantul care se ocupă de vânzarea acestor fructe spune însă că față de aceeași perioadă a anului trecut, prețul este mai mic cu 50 de lei, în 2022 fiind 150 de lei pentru un kilogram. „Cumpără lumea, dar nu cantități: o jumătate de kilogram, 200 de grame… am avut și client cu un kilogram. Oamenii cumpără de gust, deocamdată”.
Un alt client al pieței din Sibiu se arată plăcut surprins de prețul de anul acesta. „Anul trecut au fost 175 de lei kilogramul, deci zic că, totuși, suntem mai bine decât anul trecut”, spune el.
„În urmă cu trei-patru ani, cireșele din această livadă erau pârguite. Acum, din cauza temperaturilor foarte mici, cireșii încă mai au floare.”
Pomicultorii avertizează că cireșele românești vor fi mai puține
Producătorii din Văleni, județul Brăila spun cp cel m ai probabil trufandalele de mai vor fi gata de cules de abia la sfârșitul lunii, ceea ce este mai târziu decât anii trecuți. Însă, pomicultorii sunt îngrijorați că producția anului 2023 va fi mai săracă.
Mihai Moraru, un pomicultor care se ocupă de cultivarea fructelor de primăvară își exprimă îngrijorarea față de fenomenul întârziat al coacerii cireșelor. „Din cauza frigului și a primăverii acesteia târzii s-au decalat toate fructele cam cu două-trei săptămâni, estimăm noi. Sunt vizibile deja unele fructe. Până nu ajungem la recoltat nu ne putem da seama de producție și de pagubele făcute de vremea din acest an. Noi estimăm să vindem undeva la 25-30 de lei kilogramul de cireșe”, spune el.
Un alt lucrător din livezile de fructe susține că cireșii aveau deja fructele pârguite în această perioadă, iar în acest moment al anului, unii arbori încă au doar florile. „Acum, din cauza vremii, a căzut bruma pentru că bruma cade acum primăvara, nu mai cade toamna”, potrivit Digi24.
Recoltele românești de anul acesta vor apărea mai târziu în magazine și pe tarabele piețelor, și cantitățile de fructe ar urma să se termine mai repede față de anii trecuți, din cauza frigului. Acest raport de cantitate și timp poate determina chiar și o creștere de prețuri pentru trufandalele de mai, deoarece pomicultorii vor să își recupereze investiția cultivării și îngrijirii fructelor.