Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a transmis încurajări președintelui Republicii Moldova și autorităților. Astfel, Ciucă a precizat că România este alături de Republica Moldova în cursa pentru democrație.
„Forţele care au chiar şi cea mai mică legătură cu Rusia trebuie împiedicate să capete influenţă în România. Altfel, votul eroic din Republica Moldova ar putea fi irosit” a spus Nicolae Ciucă. De altfel, președintele PNL a subliniat că cetățenii Republicii Moldova au ales viitorul european. Pe această cale a transmis felicitări tuturor autorităților.
„Doamnei preşedinte Sandu şi tuturor autorităţilor din Republica Moldova le spun un lucru: rezistaţi!”, a transmis Ciucă, potrivit mediaflux.