În urmă cu doi ani, Moscova a privit conflictul dintre SUA și Germania legat de gazoductul Nord Stream 2 ca pe un test de turnesol al puterii transatlantice. Rusia a investit masiv în conducta submarină de 750 de mile care o leagă de Germania și dorea să crească vânzările de gaze la nivel mondial și să își sporească influența economică asupra Europei și a industriilor sale grele dependente de energie.
Germania, un consumator important, a fost de acord de la bun început. Washingtonul nu a fost de acord.
Statele Unite nu doreau ca noua conductă submarină de mare capacitate să suplinească vechile linii terestre care tranzitau Ucraina, asigurând venituri vitale pentru conducerea din ce în ce mai orientată spre vest de la Kiev.
Rusia a motivat că, dacă Washingtonul bloca Nord Stream 2, ceea ce a și făcut în cele din urmă, atunci ar arăta că puterea europeană nu mai „curge” prin Berlin, ci de fapt prin Casa Albă.
Cu doi ani în urmă, citirea acestei dinamici transatlantice după plecarea Angelei Merkel (din funcția de cancelar al Germaniei) și, în special, după invazia eșuată a președintelui rus Vladimir Putin în Ucraina, a devenit una dintre cele mai presante probleme politice care frământă Kremlinul, scrie CNN.
„Conducere de oțel”
Refuzul cancelarului german Olaf Scholz de a se lăsa „împins” să trimită singur tancuri în Ucraina, în schimb, rămânând pe poziții și cerând ca președintele american Joe Biden să i se alăture în această aventură, riscând astfel să se supună furiei lui Putin, a arătat că dinamica puterii transatlantice s-a schimbat.
Europa a reacționat lent la fisurile profunde din politica americană și la incertitudinea pe care o altă președinție de tip Trump ar putea să o provoace asupra aliaților săi. Zeci de ani de încredere de nezdruncinat din SUA, dacă nu de încredere totală, au fost înlocuiți de un pragmatism european încăpățânat, iar Germania se află în fruntea acestui „curent”.
Fostul cancelar Merkel a fost busola morală a Europei. De asemenea, Scholz a câștigat aplauze furtunoase în Bundestag-ul german miercuri, când a arătat un moment rar de „conducere de oțel”.
Transformarea Ucrainei
La summitul lor din martie anul trecut, liderii NATO au convenit să echipeze, să înarmeze și să instruiască Ucraina conform standardelor NATO. Aceasta nu ar fi fost membră, dar mesajul către Moscova a fost fără echivoc: În anii următori, Ucraina va arăta și va lupta ca și cum ar fi fost în NATO.
Metamorfoza în curs de desfășurare a Ucrainei de la o forță sovietică moștenită la o clonă NATO nu a constat doar în mecanica sau chiar în diplomația de a obține tancuri, vehicule de luptă, apărare aeriană și artilerie, ci și în aducerea populației de aproape un miliard de locuitori ai statelor membre NATO împreună cu politicienii lor. Scholz a subliniat acest lucru miercuri în parlament.
„Aveți încredere în noi”, a spus el, „nu vă vom pune în pericol”. El a explicat cum a gestionat deja guvernul său agresiunea Rusiei și cum temerile legate de o iarnă geroasă și de un colaps economic nu s-au adeverit. „Guvernul s-a ocupat de criză”, a spus el, adăugând: „Ne aflăm într-o poziție mult mai bună”.
Aplauzele la fiecare pas intervenite în timpul discursului său atent elaborat au „vorbit” la fel de tare ca și cuvintele sale. Pe scurt, Scholz a făcut ceea ce trebuie pentru Germania, aducând cu el o populație care, de obicei, nu este adepta războiului și a proiectării propriei puteri, și care este profund divizată cu privire la cât de mult ar trebui să ajute Ucraina să ucidă ruși și, potențial, să înfurie Kremlinul.
Mai vrea Putin o escaladare?
Dar dacă în Europa Scholz pare să fi smuls o urmă de influență asupra Americii în războiul din Ucraina, la Moscova nu cred că noua sa vigoare schimbă mare lucru.
Andrey Kortunov, directorul general al Consiliului rus pentru Afaceri Internaționale, spune că la Moscova, „majoritatea oamenilor cred că Biden este cel care dă ordine”.
Într-adevăr, în loc ca Germania să aibă mai multă influență, spune el, „conducerea americană pare mai puternică ca niciodată”.
Cu toate acestea, diplomații ruși și-au expus animozitatea față de Occident în spațiul public pe ambele maluri ale Atlanticului.
Ambasadorul Rusiei în Germania a declarat că decizia Berlinului de a trimite tancuri este „extrem de periculoasă” și l-a acuzat pe Scholz că refuză „să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei față de poporul nostru pentru crimele oribile ale nazismului”. Între timp, omologul său de la Washington a acuzat Casa Albă de „provocare flagrantă”, iar pe Biden de intenția de „înfrângere strategică” a Rusiei.
Dmitri Medvedev, fostul președinte rus și vicepreședinte al consiliului său de securitate națională, a declarat că Rusia nu se va lăsa niciodată învinsă și că va folosi arme nucleare dacă va fi amenințată.
În mod ciudat, mai aproape de Kremlin, declarațiile sunt mai puțin belicoase, semnalând că Putin „se răcește”, probabil, în ceea ce privește o eventuală escaladare nucleară.
Răspunzând la decizia lui Biden și Scholz privind tancurile, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat că aceasta adaugă „tensiune pe continent, dar nu poate împiedica Rusia să își atingă obiectivele”.
Berlinul „vrea să preia cârma”
Mesajele amestecate i-au derutat pe unii moscoviți cu care CNN a vorbit după anunțurile lui Biden și Scholz despre tancuri. Unii au spus că Rusia va câștiga oricum, și au catalogat SUA și Germania drept perdanți, dar o proporție semnificativă a fost îngrijorată de război, consternată de numărul mare de morți și frustrată de faptul că Putin le-a ignorat îngrijorările.
Cât de mult este Scholz conștient de slăbirea popularității lui Putin sau dacă o consideră relevantă în acest moment este neclar, dar acțiunile sale de acum, prin trimiterea de tancuri, ar putea contribui la slăbirea controlului „de fier” al lui Putin asupra puterii.
De la întârzierea cu care a recunoscut amenințarea Rusiei, a reorientat Germania, și-a revigorat armata și a sporit livrările de armament către Ucraina, pragmaticul Scholz a semnalat acum că Germania este în joc, și, într-adevăr, vrea să pună mâna pe comenzi. El a declarat că Germania va „coordona” livrările de Leopard 2 de la aliați către Ucraina, o putere investită în el prin legislația germană care împiedică orice cumpărător de echipament de luptă al țării să îl transmită unui stat terț.
Cu Scholz la cârma diplomației, președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar putea fi constrâns în ambițiile sale teritoriale de a restabili întreaga suveranitate a Ucrainei, inclusiv Crimeea, înainte de negocierile de pace cu Putin. Cancelarul german a fost în fruntea liderilor prieteni care doresc o încetare rapidă a războiului și restabilirea stabilității economice în Europa.
S-ar putea să urmeze dezbateri mai lungi cu privire la următoarele mișcări militare pentru Ucraina și probabil că Zelenski va primi un semnal că livrările de arme vor fi decise de Germania și mai puțin de Washington.
Este posibil ca această schimbare în dinamica puterii să nu schimbe modul în care războiul este purtat, dar ar putea avea un impact asupra contururilor unui acord final și ar putea creiona o pace durabilă atunci când aceasta va veni.
