CNN a făcut o amplă analiză vizavi de criza energetică care se resimte mai cu seamă în Europa.
Vestea cea mai proastă spune că situația de la iarnă va fi deosebit de grea și că gazul ar putea fi raționalizat în sezonul rece, în Europa. Pentru românii care au mai trecut prin așa ceva, cuvântul raționalizare se transformă într-un coșmar.
Cam fără soluții
Artcolul spune că se încearcă săse gestioneze creșterea de neoprit a prețurilor la energie, de la benzină la gaze naturale și cărbune, dar acesta este numai partea vizibilă a aisbergului.
Faptul că criza energetică din prezent nu se mai limitează la petrol, agravează cu mult situația. „Acum avem o criză a petrolului, o criză a gazului și o criză a electricității în același timp”, a spus Fatih Birol, șeful Agenției Internaționale a Energiei (AIE), într-un interviu pentru Der Spiegel.
„Această criză energetică este mult mai mare decât crizele petrolului ale anilor ’70 și ’80 și probabil că va dura mai mult”, a mai spus Birol.
Până când?
Economia mondială a supraviețuit până acum creșterilor fără precedent ale prețurilor la energie, dar s-ar putea ajunge în curând la o situație în care scumpirile devin nesustenabile.
Am putea avea de înfruntat o inflație exacerbată, mișcări de protest și piedici repetate în calea eforturilor de salvare a planetei în fața încălzirii globale.
Lumea este atât de „nepregătită” pentru a înfrunta criza energetică încât, în Europa, am putea avea de-a face cu raționalizarea gazelor naturale iarna viitoare.
Criza cea mare
Jason Bordoff, consilier în energie al fostului președinte american Barack Obama, și Meghan O’Sullivan, profesor la Harvard, au avertizat, la finalul lui martie, că lumea se află în pragul „a ceea ce ar putea deveni cea mai gravă criză energetică din anii ’70”. „De când am scris asta, temerile noastre s-au adeverit”, a spus Bardoff pentru CNN.
UE a anunțat săptămâna aceasta că are în plan să renunțe treptat la 90% din importurile de petrol din Rusia până la finele anului și s-a expus riscului ca Rusia să răspundă cu noi măsuri punitive.
„Nu am văzut încă cât de gravă va fi această criză energetică”, a mai spus Bordoff. Prețul la benzină în SUA a crescut cu 52% față de anul trecut, iar în Europa gazul au crescut la un moment dat cu încă și mai mult.
„Din cauza dorinței de a reduce emisiile de carbon, avem un apetit mult mai scăzut pentru a investii în hidrocarburi”, a explicat și Francisco Blanch, director al Bank of America. „Asta exacerbează volatilitatea prețului și face mai dificilă rezolvarea părții de aprovizionare”.
SUA stă bine. Să emigrăm?
Europa se confrunta deja cu o criză energetică cu mult înainte ca primele tancuri rusești să intre în Ucraina. „Ne îndreptam spre o criză oricum. Putin doar ne-a adus acolo mai repede și mai intens”, a spus Robert McNally, un consilier important al fostului președinte american George Bush.
„Lipsa combustibililor este o problemă globală. Veți vedea asta cât de curând, dar poate nu și în Statele Unite”, a spus Blanch.
America este mai puțin expusă riscului de a rămâne fără carburanți pentru că este cel mai mare producător de petrol din lume și un mare exportator. Europa, însă, este mult mai dependentă de petrol și gaz natural importat, în special din Rusia.
Prețurile foarte mari la gaz au provocat deja închiderea mai multor uzine din Europa, iar Blanch a avertizat că „Europa a trecut deja la raționalizarea gazului natural”.