Vladimir Putin a reușit să consolideze sentimentul național ucrainean și a insuflat mai multă viață alianței occidentale decât a avut de la sfârșitul Războiului Rece. Cu toate acestea, așteptările Kievului ar putea fi considerabil mai mari decât posibilitățile reale ale aliaților occidentali. Iar cel mai bune exemplu îl reprezintă mult-promisele tancuri Leopard 2.
Occidentul, cu sprijinul opiniei oficiale, al opiniei publice și al elitelor, a format un front unit pentru a apăra principiile integrității teritoriale și suveranității naționale în Europa. A făcut acest lucru acceptând mari sacrificii economice și compromisuri pentru a evita o confruntare directă cu Rusia, chiar dacă ajuta Ucraina să construiască cea mai formidabilă armată terestră din Europa.
Dar războiul a dezvăluit că poziția Occidentului este mai izolată decât s-a crezut la început. Iar perspectivele de libertate ale Ucrainei s-ar putea să se bazeze pe un set de promisiuni și așteptări pe care aliații nu sunt pregătiți să le îndeplinească, se arată într-o recentă analiză publicată de Tablet, sub semnătura redactorul-şef adjunct Jeremy Stern.
Potrivit sursei citate, fragilitatea alianței occidentale este demonstrată elocvente de problema, altfel discretă, a tancurilor. Timp de luni de zile, cancelarul german Olaf Scholz a fost considerat singurul obstacol în calea furnizării către Ucraina a două batalioane de tancuri Leopard 2 de fabricație germană, care sunt menținute în arsenalele din întreaga Europă.
Aliații Ucrainei au început să dea înapoi
Olaf Scholz a pretins că a căutat garanții că un ajutor de tancuri pentru Ucraina va fi văzut ca o inițiativă occidentală și nu germană. Criticii săi au suspectat că, de fapt, el căuta doar să prevină o victorie ucraineană pentru a proteja relațiile germane cu Rusia.
Scholz a cedat în cele din urmă la sfârșitul lunii ianuarie, sub presiunea aliaților NATO și a partenerilor săi de coaliție din guvernul german și după ce a obținut un angajament din partea administrației Biden de a trimite propriile tancuri M1 Abrams.
Cu toate acestea, doar câteva săptămâni mai târziu, coaliția tancurilor a început să se destrame. Portugalia a anunțat că va trimite trei tancuri, Spania șase, iar Norvegia opt. Dar Olanda, care se angajase să trimită 18 tancuri, și-a revizuit brusc oferta la zero. La fel și Danemarca, care acum nu va oferi niciunul dintre cele 44 de Leopard 2 ale sale Ucrainei. Grecia, care are mai multe tancuri decât orice altă țară în afară de Germania, a refuzat, de asemenea, să participe. Suedia a semnalat că nu va oferi niciun tanc de luptă Ucrainei până când aceasta nu va deveni membră a NATO, un proces care ar putea dura mai mult decât războiul. Finlanda va furniza trei vehicule de deminare Leopard, dar niciun tanc de luptă.
Efortul de a pune laolaltă două mici batalioane – doar 62 de tancuri Leopard 2 dintr-un inventar european de 2.000 – aproape că a eșuat, lăsând Germania (și Polonia) singure.
Germania a supralicitat oferta de tancuri Leopard 2
De atunci, o parte din pagube au fost inversate – Suedia a oferit „până la 10” tancuri, Spania ar putea adăuga încă patru în cursul acestui an, iar olandezii și danezii vor furniza acum Leopard 1, un care de luptă vechi de 40 de ani până la sfârșitul anului. Și asta numai după o presiune intensă din partea Berlinului, care și-a mărit propriul angajament de a completa un batalion de Leopard 2 de model avansat. Coaliția de tancuri pare acum un efort „german” – exact situația pe care Scholz a spus că trebuie să o evite.
Consecințele politice ale fiascoului tancurilor de luptă nu ar trebui să fie neglijate. Un procent mare de alegători germani se opune deja, din principiu, livrărilor de arme către Ucraina.
Acum, mass-media și liderii de opinie publică germani vor avea dificultăți în a se plânge de politica internă de ezitare și de reticența a lui Scholz. Episodul tancurilor va slăbi, de asemenea, poziția germanilor în favoarea unui ajutor militar suplimentar, cum ar fi avioanele de vânătoare și rachetele cu rază lungă de acțiune – ceea ce înseamnă că aceste cereri ar putea fi nevoite să își găsească drumul prin Europa de Vest, de Nord și de Sud fără sprijinul decisiv al Berlinului.
Povara sprijinului militar rămâne în sarcina SUA
Partenerii de coaliție ai lui Scholz, cei mai șovăielnici din Partidul Verde și Partidul Liber Democrat, au fost afectați, iar forțele care se opun NATO și creșterii cheltuielilor pentru apărare au fost întărite.
America și Europa rămân mai unite în Ucraina decât au fost vreodată în privința Serbiei sau a Irakului, dar există motive de îngrijorare cu privire la viitorul și la valoarea solidarității occidentale.
Problemele care îi afectează acum pe susținătorii germani ai Ucrainei sugerează că povara proviziilor de arme în 2023 și după această dată va cădea probabil și mai mult pe umerii Statelor Unite. Contribuțiile americane la efortul de război al Ucrainei le eclipsează deja pe cele ale celorlalte 30 de țări donatoare la un loc: între 24 ianuarie 2022 și 22 ianuarie 2023, SUA au angajat 47 de miliarde de dolari în ajutor militar pentru Ucraina, față de 5,8 miliarde de dolari din partea Marii Britanii, 2,6 miliarde de dolari din partea Poloniei, 2,5 miliarde de dolari din partea Germaniei și un derizoriu 700 de milioane de dolari din partea Franței, conform datelor publicate de Tablet.
