Infofinanciar > Info > Cod galben în România! Sunt anunțate ploi și vijelii în unele zone din țară
Info

Cod galben în România! Sunt anunțate ploi și vijelii în unele zone din țară

Cod galben în România! Sunt anunțate ploi și vijelii în unele zone din țară
sursa foto digi24

Meteorologii au emis, luni, atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în mai multe regiuni ale ţării. Cantităţile de apă vor depăşi 30 de litri pe metru pătrat, iar rafalele de vânt vor depăşi 65 de kilometri la oră.

„În Oltenia, nord-vestul Munteniei, Banat, Crişana, precum  şi în Carpaţii Occidentali şi Meridionali, local, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 55…65 km/h), vijelii şi grindină”, anunţă ANM. Potrivit meteorologilor, în intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp. Meteorologii mai anunţă că astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului, cu o probabilitate mai ridicată în vestul Dobrogei şi în sud-estul Munteniei.

Vreme instabilă

Până la ora 21:00, vom avea parte de precipitații, descărcări electrice și vânt puternic în partea de vest a țării, precum și regiunea centrală a Transilvaniei. Menționăm zonele din Oltenia, Banat, Crișana și nord-vestul Munteniei.

În Capitală vremea se va menține ușor mai caldă decât în mod caracteristic datei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între 10 și 13 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza când probabilitatea pentru averse va fi în creștere. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări ziua.

Una rece, una caldă

Chiar dacă pentru ziua de astăzi prognoza nu arată prea bine, să nu ne pierdem speranța. Conform ANM, un val de aer cald aduce temperaturi de vară, în sud-estul țării maximele vor atinge 30 de grade Celsius, la mijlocul săptămânii viitoare. La pachet cu vremea deosebit de caldă vin și furtunile violente, dar și ploi abundente.În următoarele zile vom avea în continuare fenomene specifice instabilității atmosferice ce se vor manifesta în mod deosebit după-amiaza și seara, la fel mai multe în zonele montane, în partea de sud, de centru a teritoriului, pe arii mai restrânse. În rest vor mai determina cantități de apă mai importante căzute, în mod deosebit în intervale scurte de timp, intensificări de scurtă durată ale vântului și chiar căderi de grindină, în condițiile în care vorbim de o masă de aer cald. Tabloul meteorologic se va menține și în următoarele zile, astfel încât vom mai înregistra astfel de valori la amiază 27- 28 grade și în zona Capitalei, vorbim de vreme caldă, mai caldă decât în mod normal pentru această dată, în mare parte din interval, maxime de 27-28 grade, dar și cu potențial de instabilitate atmosferică de după-amiază”, a explicat Alina Şerban, meteorolog ANM, la Antena 3 CNN.