Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis un cod portocaliu de viscol peste România. Vor fi ninsori în mai multe zone din țară, inclusiv în Capitală.
De asemenea, jumătate din România se află sub cod galben de viscol.
„Vor fi ploi, dar treptat începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 noiembrie) acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Vântul se va intensifica îndeosebi în sudul Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și Dobrogea, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură. Vor fi rafale în general de 60…75 km/h, intervale cu viscol și vizibilitate scăzută”, au transmis cei de la ANM.
Codul portocaliu de viscol intră în vigoare de mâine de la ora 16:00 pentru județele din sud-estul României.
„Din noaptea de sâmbătă spre duminică de la ora 02.00 va intrea în vigoare şi codul portocaliu pentru judeţele din Sudul Moldovei, estul Munteniei dar şi zona Dobrogei, unde va fi viscol. Iată, primul episod de iarnă din acest an. Aceasta va fi a doua furtună care loveşte Dobrogea cu putere de uragan”, au declarat meteorologii, conform fanatik.ro.