Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis alerte meteorologice pentru o extindere a condițiilor meteo nefavorabile în țară. În intervalul 18 – 19 noiembrie, se instituie avertizare cod galben și cod portocaliu, cu precipitații semnificative, ninsori și vânt intens.
Regiunile de est și zona montană vor înregistra precipitații semnificative, local între 25 și 35 l/mp, cu posibilitatea de depășire a pragului de 50 l/mp. În aceste zone, precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare. În restul teritoriului pot fi mixte, cu posibilitate de polei. Vântul se va intensifica în sud-vest, est și sud-est, cu viteze de 55…65 km/h. La munte vor fi temporar condiții de viscol, cu rafale depășind 60…80 km/h.
În perioada 18 noiembrie, ora 14 – 19 noiembrie, ora 10, se prevede avertizare Cod portocaliu pentru intensificări susținute ale vântului și viscol în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură. Rafalele de vânt vor atinge între 80 și 110 km/h. Vizibilitatea va scădea sub 50 de metri, cu condiții de ninsori și viscol în aceste zone montane.
De asemenea, în perioada 18 noiembrie, ora 16 – 19 noiembrie, ora 10, se emite avertizare Cod portocaliu pentru sudul Moldovei, estul Munteniei, Dobrogea și bazinul vestic al Mării Negre. Vor exista intensificări ale vântului, rafale în general de 85…90 km/h. Vor fi și cantități semnificative de precipitații în sudul Moldovei și estul Munteniei, cu valori locale între 40…60 l/mp. Se anticipază precipitații mixte, trecând la ninsori viscolite în timpul nopții. Vântul va sufla puternic în bazinul vestic al Mării Negre, cu rafale de peste 100 km/h, potrivit Agerpres.