România ține pasul cu sudul Europei atunci când vine vorba de caniculă. Astăzi și mâine, toate cele 42 de județe ale țării se află sub o avertizare meteo de caniculă și disconfort termic ridicat. Inclusiv temperaturile minime rămân la peste 20 de grade în cea mai mare parte a țării, iar Indicele temperatură-umezeală, ITU, depășește pretutuindeni pragul critic de 80 de unități.
Avertizarea de cod galben portocaliu de specialiștii ANM se adresează îndeosebi regiunii vestice, sud-vestice, precum și Munteniei. Muncipiul București este și el vizat de această avertizare, întrucât temperaturile maxime care se vor înregistra în Capitală vor ajunge la 37-39 de grade Celsius:
„În Banat, cea mai mare parte a Crişanei, sudul Olteniei şi al Munteniei se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37…38 de grade, iar minimele se vor situa între 19 şi 26 de grade, astfel încât disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, au transmis meteorologii. De asemenea, deși temperaturile se mai pot atenua duminică, se va menține o avertizare meteo de Cod galben – val de căldură şi disconfort termic ridicat.
Cum va fi ziua de duminică
Atât sâmbătă, cât și duminică, drumurile naționale vor avea interdicții pentru vehiculele care depășesc 7,5 tone. Astfel, circulația nu se va putea desfășura în mod obișnuit până în ziua de luni. Se înregistrează însă o ușoară scădere, de aproximativ două grade, în ziua de duminică, atât în ceea ce privește valorile minime, cât și maximele.
„Duminică (27 august) valul de căldură va persista în toată ţara. În jumătatea estică a Transilvaniei, vestul şi sudul Moldovei, în Dobrogea şi în nordul Munteniei şi al Olteniei disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Va fi caniculă în toate zonele de câmpie, deal şi podiş, cu temperaturi maxime ce se vor situa în general între 35 şi 37 de grade. Minimele termice se vor încadra între 17 şi 21 de grade, au spus meteorologii de la ANM.
Un alt mesaj transmis de specialiștii în meteorologie este acela că valul de căldură se va retrage spre zona estică a hărții noastre, „Notă: Luni 28 august valul de căldură va persista în toate regiunile, iar începând de marți (29 august) se va retrage spre jumătatea estică”, se arată într-o notă de pe pagina oficială a Administrației Naționale de Meteorologie, meteoromania.ro.
Temperaturile ridicate, caniculare, se vor menține până luni, după care valul de căldură va tinde să se disipe, maximele rămânând în zona de 30-33 grade Celsius.