Infofinanciar > Info > Cod roșu de proteste! Fermieri ies în stradă în București și zeci de județe ale țării pentru a-și exprima nemulțumirile
Info

Cod roșu de proteste! Fermieri ies în stradă în București și zeci de județe ale țării pentru a-și exprima nemulțumirile

Cod roșu de proteste! Fermieri ies în stradă în București și zeci de județe ale țării pentru a-și exprima nemulțumirile
FOTO: g4media.ro

În cursul zilei de astăzi fermierii vor organiza mai multe proteste în țară și în Capitală. Agricultorii contestă strategia Comisiei Europene în ceea ce ar fi trebuit să fie o rezolvare concludentă pentru probleme și dezechilibrele pe care le întâmpină sectorul agricol românesc, cauzate de conflictul din Ucraina.

În aceste condiții, reprezentanții sectorului agro-alimentar fac apel la solidaritatea și la spiritul european în speranța că se va găsi un consens care să pună capăt nemulțumirilor.

UPDATE: A început marele protest al fermierilor. Aceştia au ieşit deja cu tractoarele pe străzi şi se îndreaptă către locurile în care vor protesta. Sunt decişi să blocheze vămile şi marile oraşe. Agricultorii vor paraliza patru vămi şi portul Constanţa, dar vor protesta şi în faţa sediului Comisiei Europene din Bucureşti. De acolo vor pleca în marş către ministerul Agriculturii.

Nemulțumirile fermierilor români

„Reprezentanţii Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare, formate din Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România – PRO AGRO, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV, Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România,  Forumul APPR transmit un nou apel la solidaritatea şi spiritul european al tuturor fermierilor români, pe care îi încurajează să se alăture protestului nostru, pentru demnitate şi respect, organizat în 7 aprilie, în diferite puncte ale ţării”, se precizează într-un comunicat al celor patru federații.

Concret, protestul de astăzi scoate la iveală faptul că fermierii români sunt dezavantajați în fața celor europeni, dat fiind faptul că în celelalte state europene factorii decidenți și implicit cei politici acordă mai mult sprijin sectorului agricol.

„Reamintim că această formă extremă de manifestare este consecinţa nemulţumirii şi dezamăgirii profunde a fermierilor români în legătură cu soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar din ţara noastră, pe fondul distorsiunilor de piaţă cauzate de conflictul armat din Ucraina.

Eliminarea totală, începând cu mijlocul anului trecut, a taxelor vamale pentru toate mărfurile din Ucraina a exportat, în plan comercial, efectele războiului în ţările limitrofe printr-un efect de dumping involuntar, deoarece a stimulat fermierii ucraineni să vândă sub cost odată cu forţarea ritmului fluxurilor de marfă” se mai precizează în comunicatul comun al celor patru federații.

Fermierii vor protesta în 20 de județe ale țării

Totodată, fermierii atrag atenția asupra faptului că războiul din Ucraina a afectat piața din România, iar soluțiile indentificate de Executivul european nu reprezintă un sprijin pertinent pentru fermierii ucrainei de a-și relua ciclul de producție, în contextul unei escaladări puternice a cheltuielilor cu inputurile.

„Pentru o mai bună centralizare a acţiunilor desfăşurate de fermieri şi pentru a facilita preluarea şi diseminarea informaţiilor de către presa locală, naţională şi cea europeană, au fost create o pagina de Facebook https://www.facebook.com/roagri2023 şi un grup dedicat fiecărui punct de manifestaţie, unde se pot urmări pozele, filmările şi acţiunile marcate pe Facebook cu hashtagul #roagri”, se mai precizează în comunicatul federațiilor.

Proteste se vor organiza în aproape jumătate din județele țării, în special în Alba, Arad, Argeș, Bihor. Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Covasna, Galați, Iași, Mureș, Olt, Satu Mare, Timiș, Tulcea, Vrancea, și București, informează agerpres.ro.