Infofinanciar > Info > Colegiul Medicilor, nemulțumit de suma alocată pentru decontarea serviciilor medicale în 2025
Info

Colegiul Medicilor, nemulțumit de suma alocată pentru decontarea serviciilor medicale în 2025

Colegiul Medicilor, nemulțumit de suma alocată pentru decontarea serviciilor medicale în 2025
sursa foto arhiva companiei

Colegiul Medicilor din România (CMR) a exprimat nemulțumiri față de lipsa de transparență a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) în privința sumei alocate pentru decontarea serviciilor medicale în anul 2025.

Într-o scrisoare deschisă adresată CNAS, CMR solicită clarificări referitoare la nota de fundamentare a bugetului pentru Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate, pentru a înțelege dacă solicitările CMR au fost luate în considerare, notează Adevărul.

Această situație subliniază necesitatea unei comunicări transparente între autoritățile de sănătate și profesioniștii din domeniu, pentru a asigura o finanțare adecvată și sustenabilă a sistemului medical românesc.

Colegiul Medicilor, acuză CNAS

Ei acuză CNAS că nu a oferit un răspuns clar la solicitarea în care CMR cerea să vadă nota de fundamentare pentru întocmirea bugetului pentru fondul național unic de asigurări în sănătate, transmisă Ministerului de Finanțe.

„Practic, conducerea CMR vrea să vadă în scris că solicitările CMR au fost luate în calcul și transpuse de CNAS în respectiva Notă de Fundamentare”, explică Colegiul Medicilor.

„La această solicitare, pe care o considerăm legitimă și în strânsa legătură cu ideea de transparență pe care trebuie să fie construită relația CMR – CNAS (nu prietenie, nu subordonare, dorim un parteneriat corect), reprezentanții CNAS au transmis un document (după mai multe solicitări, reveniri și notificări transmise de CMR inclusiv în spațiul public) în care se invocă texte de lege, dar PRACTIC NU RĂSPUND CLAR LA SOLICITAREA CMR și anume – NOTA DE FUNDAMENTARE pe care CNAS a realizat-o pentru întocmirea Bugetului Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate pe domenii de asistență, transmisă Ministerului de Finanțe pentru întocmirea Bugetului de Stat și a Bugetului de Asigurări Sociale pentru anul 2025, din care să reiasă că solicitările CMR au fost luate în calcul și transpuse de CNAS în respectiva Notă de Fundamentare”, se arată în scrisoare deschisă a CMR, care a fost publicată pe Facebook.