Infofinanciar > Lumea la zi > Coloniile evreiești continuă să se extindă în Cisiordania. Peste 700.000 de evrei anul acesta
Lumea la zi

Coloniile evreiești continuă să se extindă în Cisiordania. Peste 700.000 de evrei anul acesta

Coloniile evreiești continuă să se extindă în Cisiordania
Sursa foto dreamstime.com

Marți seara, 27 februarie,  reprezentantul oficial a comunicat că s-a dat aprobarea pentru înființarea unei noi comunități denumită Mishmar Yehuda. Situată în cadrul grupului de așezări Gush Etzion din zona de sud a Ierusalimului.

El a subliniat că vor persista în eforturile lor pentru obținerea altor autorizații similare pentru a dezvolta și extinde astfel de colonii.

Coloniile evreiești continuă să se extindă în Cisiordania

,,Vom continua mişcarea de colonizare în întreaga ţară”, a declarat Smotrich. Cu doar câteva zile în urmă, secretarul de stat american Antony Blinken a afirmat că Statele Unite consideră coloniile evreiești din Cisiordania ca fiind în contradicție cu normele legislației internaționale. Prin această declarație, Washingtonul revine la poziția sa tradițională. Care a fost modificată în timpul mandatului fostului președinte Donald Trump.

Astfel, SUA și-au reinstalat în mod oficial poziția alături de majoritatea țărilor. Care cataloghează drept ilegale coloniile construite pe teritoriile ocupate de Israel în urma războiului din 1967. Guvernul israelian respinge acest punct de vedere, invocând drepturile istorice ale poporului evreu și conexiunile biblice cu acele teritorii.

Perspectivele palestiniene susțin că extinderea coloniilor face parte din strategia Israelului de a submina eforturile de creare a unui stat palestinian independent. Cu o capitală în estul Ierusalimului. În săptămâna anterioară, membrii guvernului israelian au decis să organizeze o ședință a consiliului de planificare. Pentru a aproba construcția a aproximativ 3.300 de locuințe în colonii.

Antony Blinken a exprimat dezamăgirea Washingtonului față de această hotărâre. Administrația SUA insistă asupra necesității depunerii eforturilor pentru găsirea unei soluții bazate pe existența a două state în cadrul conflictului dintre israelieni și palestinieni.

După izbucnirea conflictului din Gaza s-a semnalat o creștere a activităților de colonizare

Smotrich, lider de marcă al uneia dintre formațiunile de dreapta din Israel, ce face parte din guvernul de coaliție condus de premierul Benjamin Netanyahu. Își are reședința într-o așezare și a sprijinit constant extinderea prin construirea de noi colonii.

,,Acesta este şi răspunsul nostru către statele lumii”, a declarat Shlomo Neeman, primarul consiliului regional Gush Etzion. „Vom merge înainte şi vom întări Gush Etzion cu mai mulţi locuitori. Mai multe şcoli, mai multe drumuri şi mai multe grădiniţe”, a adăugat el.

Organizația militantă israeliană Peace Now e specializată în monitorizarea extinderii coloniilor. A semnalat într-un raport lunar o creștere fără precedent a activităților de colonizare după izbucnirea conflictului din Gaza în octombrie anul trecut.

Potrivit unui raport emis de Comitetul ONU pentru Drepturile Omului se menționează că în cele 279 de colonii din Cisiordania și estul Ierusalimului, locuiesc aproape 700.000 de coloniști evrei. Comparativ cu cei 520.000 înregistrați în 2012, conform economica.net.