Infofinanciar > Info > Comisia Europeană a anunțat că subvențiile la energie se vor opri. Cum vor arăta facturile după înlăturarea plafonării
Info

Comisia Europeană a anunțat că subvențiile la energie se vor opri. Cum vor arăta facturile după înlăturarea plafonării

facturi la energie electrica (Sursă foto: lovedeco.ro)
Sursă foto: lovedeco.ro

Comisia Europeană a transmis pe data de 5 iunie cp a fost luată decizia la nivel continental de a nu se mai prelungi măsurile de urgență introduse anul trecut. În aceste condiții, facturile românilor pentru curentul electric vor crește semnificativ. 

Decizia de introducere a plafonului la facturile pentru energia electrică a fost luată cu scopul de a proteja consumatorii de creșterea masivă a prețurilor energiei, iar aceste măsuri de suport au contribuit în mare parte pentru calmarea pieței europene de energie, care se afla în acel moment în mijlocul unei crize energetice. 

Însă pentru plata gazelor, plafonul va rămâne în vigoare până în luna martie a anului viitor, deoarece în martie anul acesta s-a luat decizia de prelungire a plafonării prețurilor pentru următoarele 12 luni, astfel încât să se ajungă la un obiectiv voluntar de reducere a cererii de gaze cu până la 15 puncte procentuale. 

Prețurile pentru energia electrică au scăzut  

Potrivit cifrelor comunicate de către Comisia Europeană, înlăturarea plafonării pentru prețurile facturilor la curentul electric se realizează în contextul în care prețul la nivel european a scăzut la mai puțin de 80 euro/ MWh, iar prețurile la gaze nu doar că au scăzut în ultima perioadă, dar chiar s-au și stabilizat. 

Propunerile de înlăturare a plafonării pentru facturi urmăresc creșterea utilizării contractelor de energie cu preț fix, astfel încât consumatorii să devină mai protejați de creșterile de preț. De asemenea, se urmărește accelerarea trecerii consumatorilor la tipuri de energie regenerabilă. 

Cu toate acestea, Guvernul ia în calcul și modificarea condițiilor de acordare a subvențiilor la plata facturilor la energia electrică, după recomandarea Comisiei Europene. Potrivit Executivului, se planifică totuși o micșorare temporară a plafonului, pentru perioada următoare, astfel încât să se evite un șoc financiar pentru consumatorii români. 

Facturile se pot totuși modifica în bine 

„Dacă ne uităm astăzi pe prețurile care există în piață putem vedea că, pe bursa din Amsterdam, prețul a ajuns la circa 120 lei/MW. Ce înseamnă asta? Înseamnă că, dacă am pune toate costurile cu tarife, cu absolut tot, la acest preț, am ajunge undeva la 0,21 lei/kW, față de 0,31, adică undeva la 32% mai puțin decât este în momentul de față prețul, acest preț care este plafonat.  

Foarte simplu, pentru o casă, dacă s-ar aplica prețul pieței și nu prețul plafonat, ar avea de câștigat un om, într-un an de zile, undeva la 2.600 de lei, la un apartament circa 1.100-1.200 de lei.  

Cu alte cuvinte, vedem că, în momentul de față, avem niște creșteri de prețuri artificial menținute la niște valori ridicate în avantajul clar al bugetului de stat dar și al unor companii care cumva profită de acest preț care este impus. Gândiți-vă că prețul în piață, astăzi, este de 120 lei/MW, în condițiile în care prețul stabilit de Guvernul României, prin plafonare, este 150 lei la producător.  

Dacă ne uităm, în momentul de față, pe comparatorul autorității de reglementare, vedem că la gazele naturale sunt în momentul de față 22 de oferte care se învârt exact în jurul plafonului. Deși ar putea furnizorii să vândă la prețuri mai mici, cu toate acestea, vând la ceea ce le-a recomandat statul. Sunt 22 de oferte în acest sens.   

La energie electrică, în momentul de față, există undeva la 78 de oferte și, exceptând oferta Hidroelectrica, ce este o ofertă politică aș putea spune, vedem că toate celelalte oferte sunt undeva în jurul la 1,2 – 1,3 lei/kW, deci din nou aproape de valoarea maximă a plafonului maxim care există”, a explicat Dumitru Chisăliță, președintele asociației Intelligent Energy, potrivit MediaFlux.