Infofinanciar > Info > Comisia Europeană a aprobat oficial Programul Transport! În ce domenii se vor face investiții uriașe de miliarde de euro
Info

Comisia Europeană a aprobat oficial Programul Transport! În ce domenii se vor face investiții uriașe de miliarde de euro

Comisia Europeană a aprobat oficial Programul Transport! În ce domenii se vor face investiții uriașe de miliarde de euro
sursa: GEFCO romania

Comisia Europeană a aprobat oficial Programul Transport al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), cu o alocare de 9,6 miliarde de euro, dintre care 4,6 milioane vor veni din fonduri europene. 

Programul Transport are ca scop recuperarea decalajului de dezvoltare a infrastructurii de transport a României, care asigură, totodată, atingerea obiectivelor europene de reducere a emisiilor de carbon și transferul spre o mobilitate durabilă și sigură. 

Vor fi alocați peste 17 miliarde de euro în proiect 

Ministrul Marcel Boloș a anunțat că banii primiți, de aproape 10 miliarde de euro, vor fi adăugați la fondul alocat din PNRR pentru Programul Transportului, de 7,6 miliarde de euro: „Mă declar foarte fericit că inclusiv în forma finală a PNRR-ului sectorul de transport are importanța cuvenită cu cea mai semnificativă alocare sectorială de peste 7,6 miliarde euro și că reușim astăzi să completăm aceasta alocare cu una semnificativă de 9,6 miliarde euro, ajungând împreună la peste 17 mld euro dedicate infrastructurii de transport. 

Acest lucru confirmă viziunea guvernului și societății, calea dezvoltării fiind asumată de România prin toate documentele strategice din domeniul finanțărilor europene. Acest program a fost conceput pornind de la principiul că sectorul transporturilor nu este doar un pilon de sprijin pentru alte sectoare, ci vine cu o contribuție majoră la reziliența întregii economii, oferind o bază solidă pentru redresare.  

În discuțiile pe care le-am avut în noiembrie cu reprezentanții Comisiei Europene au reușit să punem la punct toate aspectele pentru ca acum România să vorbească în adevăratul sens al cuvântului despre proiecte de țară. Iar Programul Transport este emblematic în acest sens”, a declarat ministrul Marcel Boloș. 

 În ce constă Programul Transport 

Programul Transport va primi investiții care vor avea în vedere următoarele schimbări majore în contextul drumurilor naționale, transportului în comun și al domeniului feroviar: 

– peste 305 km de drumuri noi sau reabilitate – Reţeaua trans-Europeană de transport (TEN‑T) 

– 164 de Infrastructuri pentru combustibili alternativi (puncte de realimentare/reîncărcare) 

– 2.370 km de drumuri dotate cu elemente de siguranță rutieră 

– 92 de puncte negre rutiere vizate din motive de siguranță prin proiecte finanțate din PT 

– peste 184 km de căi ferate noi sau reabilitate – TEN‑T 

– 64 km de căi ferate reconstruite sau modernizate – TEN‑T 

– 16 gări și halte feroviare noi sau modernizate 

– 40 trenuri achiziționate 

– 12 km linii noi pentru tramvai și metrou 

– 66 km linii de tramvai și metrou reconstruite sau modernizate (FC) 

– 150 km linii de tramvai și metrou reconstruite sau modernizate (FEDR) 

– 70 km căil navigabile interioare noi, reabilitate sau modernizate – TEN‑T 

– 8 Conexiuni intermodale noi sau modernizate 

Proiectele pentru drumurile din țară 

În perioada 2014-2020 au existat 4 proiecte fazate: Autostrada Sibiu-Piteşti (loturile 1,4,5) – 926,4 milioane euro, Inel București Sud – 507,3 milioane euro, Drum de mare viteză Pitești-Craiova – 775,2 milioane euro și Autostrada Transilvania. 

Pentru viitor, există următoarele proiecte de investiții: Autostrada Piteşti-Sibiu (loturile 2,3) – 1,847 miliarde euro, Sectorul Pașcani – Suceava – Siret (101,5 km) – 638.8 milioane de euro (sectorul Pașcani – Suceava la profil de autostradă pe cu o lungime de 60.5 km și un cost estimat de 423.8 milioane euro, iar sectorul Suceava – Siret la profil de autostradă/drum expres cu o lungime de 41 km și un cost estimat de 215 milioane euro) și Inel București Nord plus drumuri radiale – 1,112 miliarde euro. 

De asemenea, mai avem Autostrada Tg. Neamț- Iași – Ungheni – 875,5 milioane euro, Autostrada Ploieşti-Comarnic-Braşov – 1,570 miliarde euro, Autostrada Brașov – Bacău (inclusiv Bypass Brașov Nord) – 2,364 miliarde euro și Autostrada Sibiu – Brașov – 1,479 miliarde euro. Vor fi construite și următoarele legături: Legătura rutieră rapidă Arad – Oradea;- 522,6 milioane euro, Legătura rutieră rapidă București – Alexandria (faza 1 din București – Craiova) – 367,5 milioane euro, Legătura rutieră rapidă Craiova – Filiaşi – Dr.Tr.Severin (faza 1); 300 milioane euro și Legătura rutieră rapidă Dr.Tr.Severin – Caransebeș – Lugoj (faza 1); 800 milioane euro. 

Proiecte în domeniul feroviar 

Parte din proiectele fazate sunt liniile feroviare Radna – Gurasada – Simeria pentru care au fost alocați 1,888 miliarde euro. 

În cazul programului nou de investiții, avem, în primul rând, proiectele prioritare pentru finalizarea coridoarelor: Craiova – Dr. Tr. Severin – Caransebeș – 2,110 miliarde euro, Craiova-București ‑1,254 miliarde euro și Predeal – Brașov – 1,400 miliarde euro. 

Celelalte proiecte care nu au statutul de prioritate sunt Teiuș – Câmpia Turzii – 306 milioane euro, Complexul feroviar Port Constanța – Palas – 246 milioane euro și Pașcani – Iași – Ungheni – 388 milioane euro. 

Proiectele pentru metroul din București 

Proiectele fazate din perioada 2014–2020 sunt cele care răspund condițiilor de eligibilitate ale acestei priorități (Magistrala M2; Magistrale M6 Sud 1 Mai – Tokyo) 

Proiecte noi de investiţii în cadrul Programului sunt construirea liniei de metrou M5: secțiunea Eroilor – Iancului, extensii magistrale metrou București (prioritizate în funcție de maturizarea acestora și corelate cu implementarea proiectelor Orbital București și centură feroviară București) și reabilitarea stațiilor de metrou București (în funcție de vechimea și necesitățile fiecărei stații), conform Jurnalul.