Ucraina are dreptul să atace Rusia pe teritoriul acesteia, au declarat oficialii Comisiei Europene (CE) joi, în urma incursiunii trupelor Kievlui în regiunea Kursk.
Comisia Europeană a declarat că operațiunile ucrainene în regiunea rusă de graniţă Kursk sunt de „legitimă autoapărare”. Acestea sunt justificate pentru a răspunde agresiunii ruse.
„Ucraina luptă într-un război defensiv. Conform dreptului internaţional Ucraina are dreptul să se apere. Și asta include lovirea inamicului de pe teritoriul său. În cadrul acestui drept legitim de a se apăra, Ucraina este îndreptăţită să-şi lovească inamicul acolo unde consideră necesar pe teritoriul său. Dar şi pe teritoriul inamicului”, a declarat purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Peter Stano.
Sano a precizat că ultimele evoluţii nu schimbă poziţia de susţinere a Uniunii Europene pentru Ucraina. El a reamintit că această poziţie a fost confirmată la toate summiturile şefilor de stat şi de guvern din UE.
În regiunea rusă Kursk continuă luptele. Armata ucraineană a lansat marţi o ofensivă peste graniţă cu cel puţin o mie de soldaţi sprijiniţi de unităţi mecanizate, conform economica.