Infofinanciar > Info > Comisia Europeană ne scutește de MCV. Dar ce urmează?
Info

Comisia Europeană ne scutește de MCV. Dar ce urmează?

Comisia Europeană ne scutește de MCV. Dar ce urmează?

României și Bulgariei și se ridică MCV. Acesta – în variantă neabreviată, Mecanismul de Cooperare și Verificare – a fost o măsură tranzitorie. Ea s-a instituit în 2007, atunci când cele două țări au intrat în Uniunea Europeană. Pentru că anumite griji legate de corupție au persistat, Mecanismul a stat în funcțiune. Comisia Europeană a dispus însă ridicarea lui recent.

Asta până în data de 14 septembrie 2023, când a fost oficial îndepărtat. Totuși, Comisia Europeană va dispune monitorizarea activității din România și Bulgaria prin alte proceduri.

Comisia Europeană a transmis un mesaj la ridicarea MCV

Conform oficialilor de la Bruxelles, principala nouă metodă este ciclul de evaluare privind statul de drept. Acesta presupune ca țările vizate să respecte cât mai multe jaloane din PNRR, dar și alte norme specifice statului de drept.

„La fel ca în cazul tuturor statelor membre, monitorizarea continuă în cadrul ciclului de evaluare privind statul de drept. Raportul anual privind statul de drept examinează mai multe aspecte cuprinse anterior în MCV, dar și multe altele, și are rol de măsură preventivă care contribuie la remedierea deficiențelor rămase și a posibilelor noi probleme emergente. Bulgaria și România și-au demonstrat angajamentul față de acest proces, care s-a dovedit a fi un instrument relevant în activitatea Comisiei de continuare a colaborării cu ambele țări în ceea ce privește reformele necesare. Totodată, de la instituirea MCV, Comisia și-a consolidat setul de instrumente privind statul de drept”, se arată într-un comunicat oficial.

Iată și ce va conține un astfel de raport.

„Acesta include atât instrumente preventive din cadrul ciclului de evaluare privind statul de drept și rapoarte anuale cu recomandări, cât și instrumente reactive”. Printre instrumentele reactive se numără „procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor sau Regulamentul privind condiționalitatea. În plus, planurile de redresare și reziliență ale Bulgariei și României includ jaloane concrete în ceea ce privește aspectele legate de statul de drept”. Printre aspecte se numără „reforma sistemului judiciar și cadrele anticorupție”, precizează Comisia Europeană.

Noul raport de evaluare este mai amplu?

Instituția de la Bruxelles vine cu noi precizări. În primul rând, domeniul de aplicare al acestui raport este mai larg decât MCV. Nu este vorba numai despre lupta anticorupție, ci și despre libertatea și pluralismul presei. Și alte elemente care arată nivelul ridicat de libertate al instituțiilor vor fi luate în calcul.

„Raportul anual al Comisiei privind statul de drept are un domeniu de aplicare mai larg decât rapoartele din cadrul MCV, care s-au limitat la analizarea obiectivelor de referință stabilite în Decizia de instituire a MCV. Pe lângă independența justiției și lupta anticorupție, raportul privind statul de drept acoperă și aspecte privind libertatea și pluralismul mass-mediei și alte mecanisme instituționale de control și echilibru”, a transmis Comisia, citată de Știripesurse.