Infofinanciar > Lumea la zi > Comisia Europeană vrea să reformeze piața energetică! Sprijin important acordat consumatorilor
Lumea la zi

Comisia Europeană vrea să reformeze piața energetică! Sprijin important acordat consumatorilor

Comisia Europeană vrea să reformeze piața energetică! Sprijin important acordat consumatorilor
Sursă foto: ZF

Oficialii Comisiei Europene au pus luni în dezbatere publică un proiect care privește organizarea pieței energiei de la nivelul „bătrânului continent”. Scopul acestui proces este de a proteja consumatorii vulnerabili de volatilitatea excesivă a preţurilor.

Dacă acest proiect va fi votat și aplicat, cetățenii europeni vor avea acces mai ușor la energie sigură din surse curate, lucru care, implicit, va crește rezilienţa pieţei, se arată într-un comunicat al Comisiei.

Autoritățile CE au mai susținut, printre altele, că și actualul sistem a fost unul eficient, întrucât a permis Uniunii Europene să beneficieze de oportunitățile economice generate de o piață unică a energiei, care, la rândul ei, a asigurat securitatea aprovizionării şi impulsionarea procesului de decarbonizare.

Însă, în ciuda acestor avantaje, oficialii au susținut că sistemul a scos la iveala şi unele deficienţe. În actuala criză energetică, în care prețurile ridicate și volatile au marcat piața din Europa, sarcina economică a fost suportată în totalitate de consumatorii finali.

Necesitatea unei reforme

Astfel, pentru a reuși să ofere gospodăriilor vulnerabile (sau celor care se află „la marginea prăpastiei” din punct de vedere financiar) un sprijin și o protecție împotriva crizei energetice, CE consideră că este nevoie de adoptarea unei reforme, scrie Economedia.

„Este esenţial ca toţi europenii, de la marii consumatori industriali la IMM-uri şi gospodării, să profite de dezvoltarea surselor regenerabile de energie şi de scăderea costurilor operaţionale ale acestora. Garantarea accesului direct, pentru toţi consumatorii, la o energie curată la preţuri accesibile va necesita instrumente de piaţă pentru a obţine preţuri mai stabile şi contracte bazate pe costurile reale ale producţiei de energie”, au susținut oficialii din cadrul Comisiei Europene.

Ce se urmărește prin noua reformă

Potrivit oficialilor Comisiei Europene, consultările pe tema acestei reforme vor avea loc până la data de 13 februarie. Discuțiile se vor axa pe patru domenii principale: reducerea dependenţei facturilor la energia electrică de preţurile pe termen scurt ale combustibililor fosili şi stimularea utilizării surselor regenerabile de energie, îmbunătăţirea funcţionării pieţei pentru a asigura securitatea aprovizionării şi pentru a utiliza pe deplin alternativele la gaze, cum ar fi stocarea şi consumul dispecerizabil, consolidarea protecţiei şi a capacitării consumatorilor şi îmbunătăţirea transparenţei, a supravegherii şi a integrităţii pieţei.

Reforma pieței energiei a fost anunțată și de președinta instituției,  Ursula von der Leyen, în cadrul discursului anual pe care aceasta îl are privind starea Uniunii de anul trecut. De altfel, proiectul este inclus în programul de lucru al Comisiei pentru 2023.

Prețurile energiei au explodat

Preţurile la energie electrică au început să cunoască o pantă ascendentă începând din vara anului 2021. Însă, tarifele au început să crească accelerat odată cu declanșarea războiului militar din Ucraina.

„Piaţa energiei electrice din UE ne-a deservit bine de peste douăzeci de ani. Însă criza energetică fără precedent cu care ne confruntăm demonstrează că trebuie să adaptăm organizarea pieţei energiei electrice la viitor, permiţându-i să ofere tuturor beneficiile unei energii curate la preţuri accesibile. Aştept cu interes contribuţiile din partea unei game cât mai largi de părţi interesate, care vor ajuta la orientarea propunerii noastre legislative de anul acesta”, a precizat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson.