Infofinanciar > Info > Comisioanele bancare nu vor fi majorate! Marcel Ciolacu a încheiat negocierile
Info

Comisioanele bancare nu vor fi majorate! Marcel Ciolacu a încheiat negocierile

Comisioanele bancare nu vor fi majorate! Marcel Ciolacu a încheiat negocierile
sursă foto: hotnews.ro

În ciuda tuturor semnelor de întrebare din ultimul timp, premierul României a venit luni seară, 6 noiembrie, cu mai multe declarații. Era necesară o explicație pe tema limitării cu cash, dar Marcel Ciolacu a oferit detaliile necesare. Acesta a menționat faptul că băncile din România nu vor majora comisioanele în cazul operațiunilor cu nmerar.

Liderul Guvernul a făcut acest anunț după ce a stat la discuții cu oamenii din domeniul. Luni, 6 noiembrie, s-a încheiat la Palatul Victoria un acord numi pe această temă. „Comisioanele bancare nu vor crește în România nici pentru persoanele fizice, nici pentru cele juridice”, a declarat premierul la finalul întâlnirii.

„Acesta este acordul la care am ajuns astăzi cu Asociația Română a Băncilor și cu reprezentanții celor mai importante bănci din România, dar și cu cei ai BNR. Mă bucur că argumentele aduse au fost pe deplin înțelese și le mulțumesc pentru deschiderea la dialog”, a anunțat mai apoi, pe Facebook, Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a încheiat negocierile

Ulterior, prin intermediul unui comunicat de presă, Marcel Ciolacu a specificat faptul că atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice, comisioanele bancare nu vor fi majorate. Șeful Guvernului s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Române a Băncilor. Cu această ocazie, măsurile destinate combaterii evaziunii și menținerii comisioanelor bancare la nivelul actual au reprezentat temele principalele de discuție.

În același comunicat de presă se mai menționează că „reprezentanții Guvernului și cei ai Asociației Române a Băncilor au stabilit un mecanism permanent de consultare, la care să participe și Banca Națională a României”. Apoi, din partea Executivului, la întâlnire au mai participat vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.

Marcel Ciolacu a fost în destul de dur în declarații în ultima vreme pe această temă. Iar acum a dorit să lămurească toate neclaritățile.  „Lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash! Este intolerabil să creşti artificial comisioanele bancare!”, a scris premierul vineri, într-o postare pe Facebook.

Comisioanele bancare nu vor fi majorate

În aceeași postare de Facebook, Marcel Ciolacu a venit cu anunțul că va convoca la Palatul Victoria o întâlnire cu specialiştii din Ministerul Finanţelor şi BNR. De asemenea, și că se va întâlni cu cu reprezentanţii micilor întreprinzători, ai băncilor şi ai societăţii civile. Asta pentru a lua, într-un final, o decizie pe subiectul banilor cash.

„Nu voi renunţa niciodată la lupta împotriva evaziunii. Şi nu voi renunţa să protejez românii de lăcomia unora care vor să facă bani cu orice preţ”, mai spunea vineri Marcel Ciolacu.

Asta după ce reprezentanții mai multor bănci anunţaseră faptul că vor majora comisioane. Ca motiv era invocaă taxa pe veniturile brute de 2% pe an în cazul băncilor. Iar mai apoi, pe de altă parte, membrii Executivului au redus plafoanele până la care firmele şi persoanele fizice pot face tranzacţii cash. În acest fel, s-ar fi ajuns la mai multe tranzacţii prin bancă. Această metodă ar fi, potrivit Guvernului, o sursă suplimentară de venituri pentru bănci, scrie hotnews.ro.