Infofinanciar > Info > Compania Aeroitalia își suspendă zborurile dintre România și Italia
Info

Compania Aeroitalia își suspendă zborurile dintre România și Italia

Avion Sursa foto: Jurnalul
Foto: facebook

Compania Aeroitalia își va suspenda zborurile dintre România și Italia începând de luna viitoare. Cauza ar fi lipsa de aeronave. Măsura va fi valabilă până la sfârșitul lui martie. Compania – care operează pe aeroporturile din București și Bacău – încearcă să-și concentreze astfel atenția asupra zborurilor interne. În special către și dinspre Sicilia și Sadinia, cererea pentru aceste destinații fiind crescută în perioada de iarnă.

Managerul aeroportului din Bacău, Radu Bezniuc: ”Industria aviației civile în toată lumea trece pentru un moment de deficit de aeronave. Este și cazul Aeroitalia, care din informațiile pe care noi ne deținem, urma să primească o aeronavă. Dar livrarea din termenul stabilit nu a fost posibilă. Prin urmare, cei de la Aeroitalia au hotărât să anuleze aceste zboruri în totalitate pentru sezonul de iarnă 2024-2025. Adică până la 30 martie 2025.

Directorul Aeroportului din Bacău a mai spus că rutele vizate de această suspendare vor fi acoperite de ceilalți operatori aerieni. Astfel, călătorii nu vor avea de suferit. De asemenea, compania italiană promite că biletele deja procurate vor fi decontate în perioada următoare.