Infofinanciar > Info > Compania Transgaz a primit calificativul „BBB minus”. Perspectivă stabilă confirmată de Agenția Fitch
Info

Compania Transgaz a primit calificativul „BBB minus”. Perspectivă stabilă confirmată de Agenția Fitch

Transgaz - sursa foto - ziarullumina.ro
sursa foto - ziarullumina.ro

Transgaz este un operator tehnic, ce se ocupă cu sistemul național de transport de gaze naturale. Compania răspunde de funcționarea sistemului în condiții de calitate, siguranță și eficiență economică. De asemenea, Transgaz are în vedere realizarea unor acțiuni care să nu fie în contradicție cu regulile privind protecția mediului înconjurător.

În urma analizării acțiunilor demarate de Transgaz, compania a primit un rating de „BBB minus”. Această evaluare are o perspectivă stabilă și a fost confirmat și anul acesta de agenția Fitch, fiind recunoscut astfel la nivel internațional.

Transgaz, rating „BBB minus”

Agenția Fitch are rolul de a veni cu opinii pertinente și predicții cu privire la următoarele perioade având în vedere analizarea activităților unei companii, în acest caz. Astfel, Fitch Ratings a atribuit Societății Naționale de Transport al Gazelor Naturale Transgaz din România ratingul „BBB minus”. Acest calificativ este enunțat pe termen lung și are o perspectivă stabilă.

Conform agenției Fitch, acest rating este portretizarea profilului solid al activităților Transgaz din anul 2022. De asemenea, a fost estimat faptul că operatorul rețelei de transport a gazelor din România, va continua să se ridice la standardele de calitate și în anul 2024. „Confirmarea ratingului reflectă profilul solid al activității Transgaz în calitate de concesionar și operator al rețelei de transport gaze din România, rezultatele sale solide din 2022 și estimările Fitch privind o continuitate a cadrului de reglementare în noua perioadă de reglementare care începe în octombrie 2024″, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară.

O mai bună predictibilitate a fluxurilor de numerar în cazul companiei este posibilă datorită tranziției treptate a profilului de activitate al Transgaz către cel de operator de sistem de transport a gaze naturale reglementat integral. Aceste schimbări au la nivel de cauză, în principal, recunoașterea de către ANRE a proiectelor de conectivitate anterioare ale întreprinderii. După ce Gazprom nu și-a îndeplinit și achitat obligațiile în noiembrie 2022, dependența Transgaz de tranzitul de gaze a fost și mai mult diminuată.

Interconectarea cu rezerve importante de gaze

În 2024, se anticipează procedura de consultare a celei de-a cincea perioade de reglementare (RP5). Fitch va urmări modul în care evoluează sistemul tarifar, deoarece acesta permite ca diferențele semnificative între veniturile actuale și cele permise să fie recuperate în anii următori doar prin revizuiri tarifare. Această strategie a dus la o volatilitate semnificativă a veniturilor și a fluxurilor de numerar, alături de intervenții ale statului precum înghețarea tarifelor promulgată în perioada aprilie 2022 – martie 2023, care a creat anumite creanțe pentru Transgaz de 600 de milioane de lei.

Este probabil să înceapă interconectarea cu Podișor, care va conecta rezervele substanțiale de gaze din Marea Neagră la conducta BRUA și al cărui cost este estimat la aproximativ 1,8 miliarde de lei, să înceapă după modificarea legii offshore în 2022 și având în vedere nevoia Europei de surse alternative de gaze. Această construcție va fi realizată de Transgaz. Împreună cu partenerul financiar Three Seas Initiative Investment Fund, Transgaz negociază un acord de asociere care include construirea interconectorului Marea Neagră-Podișor. O schimbare negativă a regulilor privind gazele naturale din România ar putea reprezenta un factor ce ar duce la o retrogradare a ratingului oferit de agenția de evaluare către compania Transgaz, conform Profit .